Bursele europene au închis în urcare puternică, după cea mai bună şedinţă din ultimele opt luni

Economica.net
23 04. 2013
burse_europa_41553300_48074800_45423400

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a finalizat în creştere cu 2,4%.

Indicatorul afişează însă un declin de 2% faţă de maximul acestui an, atins la jumătatea lunii martie, după ce criza datoriilor de stat din zona euro a revenit în prim plan odată cu escaladarea crizei din Cipru. Faţă de începutul anului, indicele principal al pieţelor europene a crescut cu 4%.

Marţi, acţiunile companiei britanice ARM Holdings, dezvoltatorul tehnologiei pe care se bazează procesoarele regăsite în majoritatea smartphone-urilor şi tabletelor, au crescut cu 11% datorită rezultatelor peste estimări raportate pentru primul trimestru.

Totodată, titlurile grupului elveţian Richemont, producătorul bijuteriilor Cartier, au crescut cu 8,4% datorită profitului peste aşteptări.

Acţiunile europene şi-au continuat creşterea şi în ultima parte a şedinţei, în pofida datelor economice sub estimări din zona euro, care indică scăderea sectorului serviciilor şi industriei manufacturiere pentru cea de-a 15-a lună consecutiv în aprilie.

Evoluţia slabă a indicatorilor economici a alimentat zvonurile că BCE va reduce la şedinţa de săptămâna viitoare dobânda de politică monetară, aflată în prezent la nivelul de 1%.

Indicii bursieri naţionali au crescut pe toate cele 18 pieţe vest-europene. La Londra, FTSE 100 a avansat cu 1,9%, în timp ce DAX – Frankfurt a urcat cu 2,2%, iar CAC 40 – Paris a avansat cu 3,2%.

Randamentul obligaţiunilor italiene cu maturitatea la 10 ani a scăzut marţi pe piaţa secundară sub pragul de 4% pentru prima dată în ultimii doi ani şi jumătate, în timp ce costurile de finanţare ale Spaniei şi Portugaliei au atins cele mai reduse niveluri din 2010.