Bursele europene au închis vineri în urcare, la maximul ultimelor 13 luni

Bursele europene au închis vineri în urcare, la maximul ultimelor 13 luni, continuând o ascensiune care durează de 11 săptămâni consecutive, datorită optimismului investitorilor că liderii europeni vor lua măsuri pentru protejarea băncilor de pe continent de efectele crizei, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 17 aug. 2012, 16:36
Bursele europene au închis vineri în urcare, la maximul ultimelor 13 luni

Totodată, datele privind încrederea consumatorilor din SUA şi alţi indicatori economici prezentaţi vineri în Statele Unite s-au plasat peste estimările analiştilor, antrenând optimismul pieţelor.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a închis vineri în urcare cu 0,6% şi a afişat o creştere de 1,1% pe ansamblul acestei săptămâni, după ce cancelarul german Angela Merkel a declarat că Germania sprijină planul de salvare a monedei euro prezentat de preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Indicele de referinţă al burselor europene a încheiat astfel cea de-a 11-a săptămână consecutivă de creştere, cel mai îndelungat trend ascendent din 2006, care a început când politicienii din Grecia au reuşit să formeze o coaliţie de guvernare pro-euro după convocarea a două runde de alegeri parlamentare în 6 săptămâni.

Creşterea indicilor bursieri a continuat după ce băncile centrale din Statele Unite, Marea Britanie şi China au anunţat într-o perioadă de timp relativ restrânsă măsusi de stimulare a creşterii economice.

În august, sentimentul optimist din pieţe a fost alimentat de planul prezentat de Mario Draghi, care a afirmat la începutul lunii că liderii europeni vor face tot posibilul să asigure supravieţuirea monedei euro.

Merkel a insistat joi, aflată în vizită oficială în Canada, pe insistenţa BCE asupra condiţiilor care vor fi ataşate intervenţiei europene pentru reducerea costurilor de finanţare a statelor aflate în dificultate, precum Spania şi Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape o mie de kilometri. Dincolo de cifrele demne de un campion al......
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...