Bursele lumii au intrat într-o nouă bulă speculativă, se tem analiştii

Creşterile din ultimul an au dus indicii marilor burse ale lumii la maxime superioare valorilor de dinainte de criză. Această evoluţie ar putea fi deja expresia unei nou ciclu de creştere speculativă, potrivit unui model elaborat de economistul Jean - Paul Rodrigue. Ar putea urma, curând, o campanie de mari vânzări, apoi o creştere explozivă şi o prăbuşire ca acelea din 2007 – 2008. Bursa din Bucureşti nu ar fi ferită, chiar dacă nici nu a atins maximele din 2007.
Adrian N. Ionescu - mie, 01 ian. 2014, 22:03
Bursele lumii au intrat într-o nouă bulă speculativă, se tem analiştii

Bursele lumii, inclusiv Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ar fi decolat deja pe traiectoria unei noi bule speculative, potrivit modelului economistului Jean – Paul Rodrigue, prezentat într-un raport Puls Capital.

Modelul Jean – Paul Rodrigue se potriveşte foarte mult pieţei româneşti, după cum relevă brokerul Răzvan Paşol în raportul citat, şi este constituit din mai multe faze: de decolare, de conştientizare a tendinţei crescătoare, de o perioadă de vânzări masive (sell off), de o perioadă de entuziasm stimulată şi de atenţia mass media.

Urmează fazele culminante: lăcomia, mirajul creşterii continue şi vârful explicaţiilor amăgitoare („noua paradigmă”, după care prăbuşirea  este anunţată cu negarea entuziasmului, cu o capcană a reluării creşterii, cu instalarea fricii şi a disperării.

Să fie vorba acum de reluarea ciclului? Este o temă de reflecţie, propusă de brokerul Răzvan Paşol:

„Dacă plecăm de la premisa că modelul este ciclic, s-ar părea că piaţa noastră intră din nou în Faza  II (Awarness Phase, conştientizare, n.r.), după depăşirea Fazei a I-a, derulată în ultimii ani”, scrie Răzvan Paşol în raportul Puls Capital.

Mai multe detalii despre model în blogul economistului  Jean – Paul Rodrigue.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica: Vârful de consum va atinge 7.400 MW, situația e stabilă. Se așteaptă mai multă apă pe Dunăre, un reactor nuclear ar putea fi repornit
Transelectrica: Vârful de consum va atinge 7.400 MW, situația e stabilă. Se așteaptă mai multă apă pe Dunăre, un ...
În condițiile în care, pentru perioada următoare, sunt prognozate temperaturi variabile, de la valori normale pentru această perioadă până la valori caniculare de aproximativ 36°C,......
Măsură radicală luată de un gigant nordic celebru și în România: Concediază toți angajații. Nokia aproape lichidează afacerea din China
Măsură radicală luată de un gigant nordic celebru și în România: Concediază toți angajații. Nokia aproape lichidează ...
Producătorul finlandez de echipamente de telecomunicații Nokia intenționează să disponibilizeze majoritatea forței ...
Autostrada Moldovei A7: MOL va amenaja primele două benzinării, la Valea Râmnicului
Autostrada Moldovei A7: MOL va amenaja primele două benzinării, la Valea Râmnicului
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul contractului de concesiune ...
S-a lansat “Casa Verde baterii”, prosumatorii primesc până la 15.000 de lei de la stat să-și pună baterii. E favorizat cine are sistemul mai mare și vine cu mai mulți bani de acasă
S-a lansat “Casa Verde baterii”, prosumatorii primesc până la 15.000 de lei de la stat să-și pună baterii. E favorizat ...
Proiectul Ghidului destinat prosumatorilor care doresc să își instaleze sisteme de stocare a energiei este disponibil, ...