Bușoi, secretar de stat, despre criza din energie: Avem și unele rezerve. Vorbim de încă două săptămâni cu probleme
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/Busoi-630x420.jpg)
„În această dimineaţă s-a trecut în revistă situaţia pentru această săptămână, situaţie regională. Aici avem câteva veşti bune. În primul rând, în Bulgaria lucrurile sunt stabile. (…) Ungaria, care a avut închisă mare parte din capacitatea nucleară, a început încetul cu încet să redeschidă. (…) În aceste zile am avut un sprijin important având o producţie pe bază de eolian crescută. A bătut vântul în România, ca să fie clar, şi asta a însemnat o creştere a producţiei”, a declarat Cristian Buşoi, marţi seară, la Antena 3, conform News.ro.
Buşoi s-a referit la zilele caniculare care urmează, cu un vârf de consum vineri, dar afirmă că nu se precunizează nevoia de limitare a consumului industrial: „Pe această săptămână nu vedem efecte şi impact pe consumul marilor consumatori industriali. Nu există în plan să facem limitări, evident decuplările sunt excluse, iar în ceea ce priveşte populaţia, oricum, în orice scenariu, populaţia nu are de suferit”.
Secretarul de stat a afirmat că rămâne totuşi recomandarea de limitare a consumului, mai ales seara, în timpul orelor de vârf 19-22.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei a mai precizat că România are rezerve de cărbune până la finalul acestei luni.
„Vorbim de un orizont de timp de două săptămâni, adică sfârşitul lunii august. Asta înseamnă că, dacă reuşim să repornim la începutul lunii septembrie centrala de la Cernavodă, este exact perioada pe care o trecem fără a fi nevoie să apelăm la importuri foarte ridicate. Dacă s-ar prelungi această perioadă sau dacă ar apărea probleme sau un calcul poate greşit în ceea ce priveşte rezervele de cărbune, deşi, încă o dată, vorbim de lucruri verificate şi de rezerve care există, plus producţia… Diferenţa ar fi compensată din import. Nu există un risc în acest moment. Sigur, la preţuri mult mai mari, ceea ce preţurile respective vor afecta într-o oarecare măsură”, a adăugat Buşoi.
Anterior, într-o postare pe Facebook, el a precizat că situaţia energetică este sub control şi nu se estimează probleme în asigurarea necesarului de energie.
România compensează închiderea centralei de la Cernavodă din cauza debitului redus al Dunării prin redeschiderea grupului 4 de la Rovinari şi a grupului de rezervă de la Paroşeni, prin importuri, dar şi cu producţie de energie electrică pe bază de gaze naturale. În plus, anunţa Buşoi, condiţiile meteorologice favorabile susţin o producţie bună din surse fotovoltaice.