Butnaru, Miele: Vom încheia anul 2020 cu cel puţin 20% creştere în România. Clienţii cer electrocasnice mari

16 11. 2020
loredana_butnaru_miele_88383600

Pentru Black Friday, Butnaru se aşteaptă ca apetența cea mai mare să fie pentru mașinile de spălat rufe și uscătoare, stații de călcat, aspiratoare și espressoare, dar și pentru echipamentele incorporabile de bucătărie. La ediţia de anul trecut, clienții au plasat peste 1.000 de comenzi doar în mediul online, în total fiind comandate peste 180 de tone de produse, în valoare totală de peste 13 milioane de lei.

Cât priveşte performanţa din trimestrul al treilea, vânzările au crescut cu 30% în România, în timp ce în Ungaria avansul a fost de 20%. 

„Creșterea în România a fost mult mai mare decât cea din Ungaria, însă ambele țări înregistrează creștere (YTD în România peste 30%, iar Ungaria înregistrează o creștere de aproape 20%). România înregistrează o valoare ușor mai mare a vânzărilor față de țara vecină, Ungaria. Depășirea a venit pentru prima dată în 2019 și rămânem și în 2020 pe aceeași poziție, lucru normal dacă luăm în considerare diferența la nivel de populație între cele două țări (…) Previziunile sunt foarte bune, vom încheia anul 2020 cu cel puțin 20% creștere în România și cel puțin 10% în Ungaria”, spune Butnaru.

Pe timpul verii, clienţii producătorului de electrocasnice au cumpărat în special produse de bucătărie: cuptoare, plite, hote, mașini de spălat vase, espressoare. De asemenea, uscătoarele de rufe și aspiratoarele au avut creșteri semnificative. O creștere foarte mare față de aceeași perioadă a anului trecut au înregistrat şi accesoriile și produsele de curățare: detergenți, produse de curățare și igienizare a aparatelor.

„Aproape toate canalele de vânzări au înregistrat creștere, dar, într-adevăr, anul acesta s-a simțit un salt foarte mare al canalelor online. Mulți clienți aleg să cumpere de la magazinele online accesorii și consumabile: saci pentru aspirator, detergenți, produse de curățare, cafea”, continuă Loredana Butnaru.

Planurile de dezvoltare ale Miele în România rămân neschimbate, potrivit directorului general, care spune însă că pandemia şi potentialele efectele în economie ar putea modifica bugetele în primul trimestru de anul viitor.

„Planurile pentru 2021 nu s-au schimbat. Într-adevăr, este greu de făcut previziuni într-o asemenea perioadă. Nu știm cum evoluează lucrurile în următoarele luni, ce se va întâmpla în economie. Suntem optimiști și bugetăm o creștere de 20% în condițiile actuale. Dacă însă efectele pandemiei continuă și economia va avea în continuare de suferit, vom revizui bugetele în primul trimestru de anul viitor.

În ceea ce privește strategia, vom continua cu deschiderea de magazine proprii în orașe cheie și vom continua să îmbunătățim parteneriatele existente. În plus, avem programate lansări de produse noi și in 2021, lucru esențial în menținerea poziției de lider în segmentul premium”, explică aceasta.

La nivel național, echipamentele Miele sunt comercializate în 6 showroom-uri proprii (București: Piața Presei și Calea Dorobanți, Constanța, Timișoara, Oradea şi Iaşi), precum și într-un total de 70 de puncte de vânzare: magazine exclusive, magazine partenere și online.