BVB: O nouă politică de tarife şi comisioane pentru creşterea volumelor de tranzacţionare, în 2013

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va adopta o nouă politică de tarife şi comisioane, în vederea stimulării creşterii volumelor de tranzacţionare, pe care o va supune deciziei acţionarilor societăţii în prima Adunare Generală Extraordinară din anul 2013.
Economica.net - lun, 31 dec. 2012, 10:28
BVB: O nouă politică de tarife şi comisioane pentru creşterea volumelor de tranzacţionare, în 2013

‘Consiliul Bursei va propune acţionarilor BVB o nouă politică de tarife şi comisioane, care are în vedere stimularea creşterii volumelor de tranzacţionare şi apropierea BVB de bursele din regiune din punct de vedere al politicii de preţuri, asigurând astfel aderarea la cele mai bune practici internaţionale’, a afirmat preşedintele BVB, Lucian Anghel.

În vederea stabilirii noilor tarife, BVB a realizat un studiu cu participanţii la piaţă cu scopul de a evalua, pe termen mediu şi lung, efectele ajustării tarifelor şi comisioanelor, astfel încât beneficiile colective să contrabalanseze eforturile suplimentare pe care le implică aplicarea noii politici asupra unor companii de brokeraj. În cadrul acestei analize au fost studiate şi politicile de preţuri aplicate de bursele relevante din regiune cu care BVB se află în competiţie şi cu care este comparată în deciziile investitorilor de portofoliu interesaţi de Europa Centrala şi de Est.

‘Propunerea de reaşezare a tarifelor şi comisioanelor BVB este în interesul general al pieţei de capital româneşti, urmărind atât o creştere a lichidităţii acesteia pe termen mediu şi lung, cât şi a bonificării participanţilor care au o activitate ridicată pe piaţă. În plus, noua politica de tarife şi comisioane va putea îmbunătăţi predictibilitatea veniturilor BVB, reducând volatilitatea acestora’, a precizat directorul general al BVB, Victor Cionga.

Fundamentarea noii politici de tarife şi de comisioane a pornit de la o analiză obiectivă şi detaliată, atât a datelor istorice, cât şi a estimărilor, pentru perioada 2013-2015, a valorilor medii zilnice de tranzacţionare anuale pentru fiecare tip de instrument financiar tranzacţionat la BVB. Adoptarea noii politici de către acţionarii BVB ar putea conduce la scăderea graduală a comisionului de tranzacţionare, în special pentru acţiuni, în paralel cu creşterea volumului tranzacţionat la BVB.

De asemenea, BVB precizează că s-a urmărit identificarea unor măsuri de stimulare a acelor participanţi la piaţă care contribuie efectiv la creşterea lichidităţii, cum sunt market-maker-ii de pe piaţă la vedere şi participanţii care înregistrează valori de tranzacţionare mai mari pe piaţa principală de acţiuni, aceştia susţinând dezvoltarea pieţei de capital, precum şi reducerea costurilor de tranzacţionare.

„Cu cât volumele de tranzacţionare pe piaţa principală vor fi mai mari, cu atât nivelul comisionului variabil va fi mai atractiv. Astfel, va fi stimulată activitatea bursieră, ceea ce, cumulat cu eforturile brokerilor de atragere de noi investitori români şi străini, va conduce la creşterea dimensiunii pieţei locale de capital”, se menţionează în comunicatul bursei.

Potrivit sursei citate, noua politica de tarife şi comisioane va urmări dezvoltarea sănătoasă pe termen mediu a pieţei de capital româneşti, iar o abordare pe termen mediu a acestor măsuri devine cu atât mai necesară cu cât contextul economic internaţional se prefigurează a fi volatil şi relativ greu predictibil.

Noile tarife vor fi făcute publice şi vor deveni efective după aprobarea lor în prima Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor BVB din anul 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut nivel de după 2013, în condiţiile în care o penurie prelungită de cipuri......
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă ...
Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă dacă guvernele nu iau măsuri imediate pentru a-şi ...
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv ...
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...