BVB propune acţionarilor un dividend de trei ori mai mare faţă de anul trecut

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) propune acţionarilor un dividend brut de 2,1417 lei/acţiune, de trei ori mai mare faţă de cel distribuit anul trecut, astfel că valoarea totală ar putea ajunge la 16,4 milioane lei (3,7 milioane euro).
Economica.net - mie, 21 mart. 2012, 17:34
BVB propune acţionarilor un dividend de trei ori mai mare faţă de anul trecut

BVB a acordat anul trecut un dividend brut de 0,7015 lei/acţiune, din profitul de 5,7 milioane lei înregistrat în 2010.

Câştigul Bursei a urcat anul trecut de aproape trei ori, odată cu listarea Fondului Proprietatea, la 16,9 milioane lei (aproape 4 milioane euro).

Propunerea referitoare la dividend va fi discutată de acţionari la 26 aprilie, în AGA, potrivit unui convocator transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Dacă propunerea Consiliului de Administraţie va fi acceptată, Bursa va distribui 97% din profitul înregistrat anul trecut.

Raportat la cel mai recent preţ, de 32,4 lei, randamentul dividendului propus este de 6,6%.

Administratorii propun acţionarilor şi un program de răscumpărare a maximum 1% din acţiunile Bursei, la preţuri cuprinse între 20 şi 50 de lei. Dacă pachetul de acţiuni ar fi răscumpărat la preţul minim, valoarea ar fi de 1,5 milioane lei, iar la cotaţia maximă de 3,8 milioane lei.

Raportat la cea mai recentă cotaţie, pachetul este evaluat la 2,4 milioane lei.

Acţiunile răscumpărate ar urma să fie acordate salariaţilor şi directorilor BVB.

Principalii acţionari ai BVB sunt fondurile străine de investiţii, printre care fondurile Erste şi fondurile Franklin Templeton, care deţin câte 5% din acţiuni. Un alt acţionar cu o preznţă vizibilă este SIF Moldova, care deţine 5% din titluri.

Titlurile Bursei au scăzut miercuri cu 0,61%, la 32,4 lei. La această cotaţie, capitalizarea este de 248,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...