CA al TVR a aprobat bugetul televiziunii. Cheltuielile cu personalul, reduse cu 20%

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat, marţi, bugetul Televiziunii Române pe anul în curs, cheltuielile cu personalul instituţiei fiind reduse cu 20% faţă de perioada precedentă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Televiziunii publice.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 16:43
CA al TVR a aprobat bugetul televiziunii. Cheltuielile cu personalul, reduse cu 20%

În şedinţele din 16 şi 22 martie, Consiliul de Administraţie al TVR analizase proiectul de buget al Televiziunii Române pe anul în curs, fără a-l aproba, cerându-i preşedintelui-director general, Alexandru Lăzescu, reducerea substanţială a acestuia, în condiţiile în care Televiziunea publică are un deficit de peste 110 milioane de euro.

În şedinţa de marţi, CA a decis să aprobe bugetul, care prevede şi faptul că fondul de salarii este redus cu 4% faţă de anul 2011.

Într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 23 martie, reprezentanţii TVR spuneau că, în proiectul de buget înaintat membrilor CA, cheltuielile cu personalul sunt reduse cu 20% faţă de perioada precedentă. „Cheltuielile cu personalul (care includ şi ore suplimentare, bonusuri, prime de vacanţă) sunt cea mai importantă componentă a costurilor instituţiei”, se mai spunea în comunicat, precizându-se, totodată, că „bugetul propus încearcă să echilibreze cheltuielile operaţionale cu veniturile operaţionale, în condiţiile în care TVR are pierderi cumulate din 2006 până în prezent”.

Alexandru Lăzescu, preşedintele-directorul general TVR, declara, pe 21 decembrie, într-o intervenţie pe care a avut-o în direct la TVR 1, că reforma Televiziunii Române va începe în luna ianuarie şi presupune reducerea cu 25% a cheltuielilor cu personalul, fapt care va implica şi reducerea numărului angajaţilor instituţiei cu circa 10%.

Acesta a mai spus că, începând din 2006, an de an, TVR a acumulat pierderi, iar datoriile s-au propagat, fapt ce a dus la situaţia în care, în decembrie 2011, instituţia avea pierderi cumulate de 100 de milioane de euro. Pe de altă parte, el a atras atenţia că pierderea fiscală cumulată în perioada 2006 – iunie 2010, la preluarea mandatului de către noul Consiliu de Administraţie (30 iunie 2010), era de circa 61 de milioane de euro. La această sumă s-au adăugat alte obligaţii contractuale antamate de fostele conduceri ale Televiziunii Române, care au condus la deficitul din prezent şi continuă să îl adâncească, întrucât cele mai multe dintre aceste contracte sunt scadente în perioada 2010-2012.

Parlamentul a aprobat, în luna decembrie, ca TVR să primească pentru a-şi desfăşura activitatea pe anul 2012 o sumă de la bugetul de stat în cuantum de 150.182.000 de lei. Potrivit proiectului de buget al TVR pe 2012, SRTv a obţinut de la bugetul de stat o sumă cu 13,26% mai mică faţă de anul 2011, când instituţia a beneficiat de la bugetul de stat de o sumă de 173.138.000 de lei.

Suma pe care TVR a primit-o de la bugetul de stat reprezintă însă numai 31% din sursele de finanţare ale Televiziunii Române, în timp ce restul de 69% reprezintă finanţarea din propriile venituri, respectiv din sumele încasate din realizarea obiectului de activitate, taxa TV, sume încasate din publicitate etc.

Pe de altă parte, banii pe care îi primeşte TVR de la bugetul de stat merg ulterior la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii care asigură emisia canalelor Televiziunii Publice, iar o parte sunt folosiţi pentru funcţionarea TVR Internaţional.

Cu statut de instituţie publică, Societatea Română de Televiziune are în portofoliu şase televiziuni – TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, TVR 3, TVR Info şi TVR Internaţional. SRTv deţine şi o televiziune experimentală, care emite în sistem High Definition – TVR HD, dar şi cinci studiouri teritoriale, la Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova şi Târgu Mureş.

Societatea Română de Televiziune are în prezent 3.300 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile......
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza Traian produsă în fabrica de lapte TU! a familiei Herțea din Tulcea a câștigat medalia de aur la Concours International ...