Câți bani încasează Katie Holmes în urma divorţului de Tom Cruise

Actriţa americană Katie Holmes va primi o pensie alimentară de 400.000 de dolari pe an, în urma divorţului de Tom Cruise.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 19:43
Câți bani încasează Katie Holmes în urma divorţului de Tom Cruise

Divorţul celor doi actori a fost finalizat luni, după ce un judecător din New York a semnat documentele oficiale finale, care au pus astfel capăt unei căsnicii ce a durat cinci ani. Katie Holmes, în vârstă de 33 de ani, a solicitat divorţul de Tom Cruise, în vârstă de 50 de ani, în luna iunie, invocând „diferenţe ireconciliabile”, informează contactmusic.com.

Katie Holmes şi Tom Cruise au început negocierile aproape imediat după anunţul despărţirii lor, iar detaliile înţelegerii financiare la care au ajuns cele două vedete au fost dezvăluite vineri de site-ul TMZ.com.

Potrivit site-ului citat, Tom Cruise îi va plăti fostei soţii o pensie de întreţinere a fiicei lor Suri, în vârstă de şase ani, de 400.000 de dolari. Starul american va plăti şi alte cheltuieli de care va avea nevoie Suri până la împlinirea vârstei de 18 ani (tratamente medicale, diverse tipuri de asigurări, educaţie şi alte costuri suplimentare).

Adiţional, părţile s-au înţeles ca Suri să nu urmeze cursurile „unei anumite şcoli rezidenţiale”, alungând astfel temerile actriţei Katie Holmes, care nu dorea ca biserica scientologică (Tom Cruise este un membru marcant al acestui cult religios, n.r.) să joace un rol important în viaţa fiicei ei.

O sursă din anturajul actorului spune că acesta pare destul de mulţumit de înţelegerea încheiată cu Katie Holmes: „Tom este foarte fericit şi uşurat, iar acum poate să meargă mai departe cu viaţa lui. Vrea să fie un tată bun, iar acest acord îi oferă condiţiile de care avea nevoie pentru a continua să fie un tată bun”.

Potrivit presei americane, Tom Cruise şi Katie Holmes au rămas în relaţii amicale şi continuă să comunice unul cu celălalt, de dragul fiicei lor Suri, care locuieşte cu mama ei la New York.

Katie Holmes a obţinut custodia principală asupra micuţei Suri, iar Tom Cruise va beneficia de un drept de vizită substanţial.

Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian în noiembrie 2006.

Pentru Tom Cruise, acesta este cel de-al treilea divorţ. Actorul a fost căsătorit în trecut cu actriţele Mimi Rogers (1987-1990) şi Nicole Kidman (1990 – 2001). Cu a doua soţie, Cruise a adoptat doi copii – Isabella, în vârstă de 19 ani, şi Connor, în vârstă de 17 ani.

Relaţia dintre Katie Holmes şi Tom Cruise, botezaţi de presă TomKat, a fost urmărită îndeaproape de media încă de la începuturi, din 2005. Pe atunci, Holmes era o actriţă în ascensiune la Hollywood, fiind cunoscută pentru rolul din serialul TV „Dawson’s Creek”. Cruise, cu 16 ani mai în vârstă ca ea, era unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, care avea la activ numeroase superproducţii cu succes de casă, de la „Top Gun” (1986) până la filmele din seria „Misiune: Imposibilă”, care a debutat în 1996.

A cerut-o în căsătorie în vârful turnului Eiffel din Paris şi apoi a avut loc faimoasa scenă din emisiunea lui Oprah Winfrey, când Tom Cruise a început să sară pe canapea şi să-şi strige dragostea pentru Holmes în faţa a milioane de telespectatori. În schimb, nimic din comportamentul lor recent nu prevestea acest divorţ.

Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de film. Pe lângă hiturile de box office, precum cele din seria „Misiune: Imposibilă”, Cruise are în palmares şi filme îndreptate spre cinematograful de artă: „Magnolia” (1999), „Cu ochii larg închişi/ Eyes Wide Shut”, ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), şi „Deschide ochii/ Vanilla Sky” (2001).

În afară de cariera sa cinematografică, Tom Cruise este celebru pentru că este un membru marcant al cultului scientologic, considerat o sectă în multe ţări europene. Acesta a fost fondat în Statele Unite, în 1954, de scriitorul de literatură SF Lafayette Ron Hubbard (1911 – 1986), care a pretins că oamenii poartă în ei urme ale unei vechi civilizaţii extraterestre. Cultul are statut de întreprindere comercială şi milioane de adepţi pe care preferă să-i recruteze din cercurile sociale influente. Adepţii trebuie să doneze sume mari de bani pentru a urma cursurile scientologice.

Katie Holmes, care a mai jucat în lungmetrajul „Batman – Începuturi/ Batman Begins” din 2005, a filmat anul trecut o miniserie TV inspirată din viaţa lui Jacqueline Kennedy.

Te-ar mai putea interesa și
E tot mai scump să ai o locuință. ING: Impozitele pe proprietate cresc cu până la 80%. Șocul TVA se vede deja în prețul materialelor
E tot mai scump să ai o locuință. ING: Impozitele pe proprietate cresc cu până la 80%. Șocul TVA se vede deja în prețul ...
Șocul TVA a afectat piața materialelor de construcții. Majorarea impozitelor pe proprietate cu circa 70-80% de anul viitor va conduce probabil la o creștere moderată a sectorului construcții,......
Ultima bucată de teren din fosta fabrică Policolor, transformată în apartamente
Ultima bucată de teren din fosta fabrică Policolor, transformată în apartamente
Lucrările de construcție la un nou bloc cu acces rapid la metrou au fost demarate în toamna acestui an. Este vorba de ...
Germanii de la BASF și americanii de la  ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse prin tehnologia de piroliză a metanului
Germanii de la BASF și americanii de la ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse ...
BASF și ExxonMobil au anunțat formarea unei colaborări strategice pentru avansarea tehnologiei de piroliză a metanului, ...
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile ruseşti Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat organismelor de reglementare din India să le permită să înceapă ...