Câciu: Execuția bugetară din primele șase luni arată părțile mai bune sau mai puțin bune ale activității Guvernului

Execuţia bugetară pe primele şase luni ale acestui an arată părţile bune ale activităţii Guvernului, precum stabilitate, reducerea deficitului sau creşterea colectării veniturilor, dar şi pe cele mai puţin bune, respectiv investiţiile, potrivit ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 iul. 2022, 21:23
Câciu: Execuția bugetară din primele șase luni arată părțile mai bune sau mai puțin bune ale activității Guvernului

„Execuţia bugetară pe primele 6 luni ale anului arată atât părţile bune, cât şi cele mai puţin bune ale activităţii Guvernului. Părţile bune sunt cele referitoare la stabilitate şi indicatorii macroeconomici, reducerea deficitului public, creşterea colectării veniturilor fiscale precum şi o revenire pe zona absorbţiei de fonduri europene. Partea mai puţin bună este cea referitoare la investiţii. Am mai spus-o şi o repet: cheltuielile de investiţii nu sunt la nivelul programat şi întârzierile trebuie recuperate accelerat în al doilea semestru! Motivul principal invocat de toţi a fost acela al preţurilor şi, de aceea, Guvernul a luat măsurile necesare pentru ajustarea preţurilor la contractele publice. Investiţiile trebuie realizate. Rămân o prioritate”, a scris ministrul, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a subliniat că, în primele şase luni ale acestui an, restanţele la TVA au fost zero, iar în iulie, se plătesc alte 2,5 miliarde lei, TVA de restituit, ajuns la termen.

În ceea ce priveşte concediile medicale, Câciu a precizat că acestea sunt gestionate de Casa de Asigurări de Sănătate, care a avut alocate 3,8 miliarde de lei şi, din datele existente, a plătit deja trei miliarde.

De asemenea, ministrul a mai semnalat că în perioada ianuarie-iunie 2022, Ministerul Energiei a decontat 260 milioane de lei către furnizorii din energie, având la dispoziţie un buget de 2,1 miliarde de lei.

„E drept că Ministerul Energiei a primit deconturi cu întârziere de la ANRE, în plus au fost facturile întârziate emise de furnizori, facturi de multe ori eronate. Despre acest lucru a prezentat situaţia ministrul Energiei. Spre deosebire de primele şase luni ale anului, in iulie, Ministerul Energiei a decontat circa un miliard de lei facturi către furnizori. Ca să ai restanţe trebuie să ai astfel de facturi care să înregistreze întârzieri la plată, ceea ce nu e cazul din ceea ce ne-a comunicat Ministerul Energiei. Dacă, însă, atât a înţeles dintr-o execuţie bugetară politicianul care se laudă că a construit PNRR-ul ţării, să nu ne mirăm că avem azi un PNRR plin de găuri uriaşe la capitole precum Sănătate, Energie, Irigaţii sau Pensii”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,71% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele şase luni ale acestui an, de la 1,57% din PIB în perioada ianuarie-mai 2022, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 1,15 puncte procentuale în primul semestru al anului 2022, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, când a fost consemnat un deficit de 2,86% din PIB.

„Execuţia bugetului general consolidat în primul semestru al anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 23,51 miliarde de lei în scădere faţă de deficitul de 33,81 miliarde de lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 1,15 puncte procentuale pe primele şase luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 2,86% din PIB la 1,71% din PIB”, precizează sursa citată.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau prinse inițial în PNRR
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau ...
Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia Europeană......
Strategia de securitate a SUA. Kaja Kallas spune că Wahingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei
Strategia de securitate a SUA. Kaja Kallas spune că Wahingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei
Statele Unite ale Americii rămân "cel mai mare aliat" al Uniunii Europene, a afirmat sâmbătă şefa politicii externe ...
ANPC a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în perioada 2 – 5 decembrie. Ce nereguli au fost depistate
ANPC a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în perioada 2 – ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancţiuni de aproximativ 4,23 de milioane de lei, ...
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor la energie
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor ...
Comisia Europeană va încerca să accelereze construcţia reţelelor electrice transfrontaliere, avertizând că anii de ...