Cadariu: Pentru anul 2022 nu se acceptă introducerea niciunei taxe noi

Întrebat, la finalul şedinţei Executivului, cu privire la posibilitatea introducerii unei noi taxe pentru mediul de afaceri, care să ajungă la Camera de Comerţ, ministrul a răspuns: "Pot exprima doar un punct de vedere personal, în calitate de liberal, acţiuni asumate de actuala coaliţie la început de drum. Pentru anul 2022 nu se acceptă introducerea niciunei taxe noi. Dacă discutăm pentru viitor, este o situaţie care trebuie analizată. Eu unul nu sunt foarte convins de acest demers".
AGERPRES - J, 28 apr. 2022, 15:34
Cadariu: Pentru anul 2022 nu se acceptă introducerea niciunei taxe noi

În context, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a fost întrebat şi dacă a fost informat la întâlnirile cu mediul de afaceri că ar fi nevoie de introducerea unei noi taxe. „Nu am primit o astfel de afirmaţie din partea niciunui agent economic şi am avut peste 12 întâlniri cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii din turism în ţară, în teritoriu, nu le mai pun la socoteală pe cele de la nivel central. Din contră, mediul de afaceri aşteaptă simplificare legislativă, reduceri de taxe şi sprijin din partea statului în situaţii deosebite, cum am fost în perioada de pandemie, cum suntem acum în perioada de conflict la graniţă”, a explicat Cadariu, conform Agerpres.

El a precizat că nu ar susţine taxarea progresivă şi suprataxarea companiilor.

„Din perspectiva mea de liberal nu o văd cu ochi buni şi din efectele pozitive ale aplicării impozitării unitare în cursul anului 2005 sau 2006 şi care a dat rezultate notabile în ceea ce înseamnă ridicarea la suprafaţă a economiei negre sau gri, evident că nu aş susţine o astfel de măsură. De altfel, nici nu este asumată de coaliţie în momentul de faţă”, a mai spus ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...