Căile ferate din Ucraina vor crește tarifele pentru transportul de marfă, pentru a-și putea plăti datoriile

Ukrzaliznytsia, compania naţională de căi ferate din Ucraina, a pregătit un plan de redresare care include creşterea tarifelor de transport de marfă, pentru a-şi controla datoria în contextul intensificării atacurilor ruseşti şi al scăderii livrărilor de marfă, a declarat directorul general Oleksandr Pertsovskyi, într-un interviu pentru Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 sept. 2025, 20:24
Căile ferate din Ucraina vor crește tarifele pentru transportul de marfă, pentru a-și putea plăti datoriile

Din cauza invaziei ruseşti, cantitatea de marfă transportată de Ukrzaliznytsia, companie care are 170.000 de angajaţi şi domină transportul de marfă şi pasageri în Ucraina, s-a redus la jumătate, în timp ce costurile de operare au crescut.

Dacă planul de redresare, care este analizat de către Guvern, nu va fi aprobat, anul următor Ukrzaliznytsia va avea nevoie de o injecţie de 30 de miliarde de grivne (728 de milioane de dolari) de la bugetul de stat pentru a acoperi tarifele mici, reparaţiile şi plăţile în contul datoriilor, a spus Pertsovskyi. Potrivit acestuia, Ukrzaliznytsia a cheltuit până la 10 miliarde de grivne (242 de milioane de dolari) în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei doar pentru a menţine compania în funcţiune după atacuri persistente şi în creştere, iar cifra necesară pentru repararea corespunzătoare a pagubelor ar fi mult mai mare.

În mod tradiţional, în Ucraina, tarifele ridicate la transportul de marfă compensează pentru tarifele mici la transportul de pasageri, dar în contextul diminuării volumelor în cazul transportului feroviar de marfă, acest model nu mai este sustenabil fără a acumula noi datorii – o problemă, deoarece compania este deja puternic îndatorată.

„Dacă vrem să fim realişti, aceste 160-165 de milioane de tone reprezintă noua noastră normă”, a declarat Pertsovskyi pentru Reuters, adăugând că înainte de războiul care a început în februarie 2022, compania transporta peste 300 de milioane de tone de marfă pe an.

Ucraina a pierdut peste 100 de mine de cărbune din cauza războiului, iar livrările de cărbune – una dintre principalele mărfuri transportate pe calea ferată – au scăzut cu 62% de la începutul anului 2022. De asemenea, transporturile de minereu şi cereale au scăzut, din cauza ocupării teritoriului ucrainean de către Rusia şi a poluării terenurilor agricole cu mine terestre.

Pierderea tranzitului de mărfuri ruseşti, care odată valora un miliard de dolari anual, la care se adaugă viitoarele plăţi pentru emisiunile de euroobligaţiuni şi reparaţiile costisitoare ale reţelei în urma atacurilor ruseşti, forţează Ukrzaliznytsia să acţioneze rapid.

Planul de redresare propune tarife mai mari, reduceri de costuri şi noi surse de venituri, a declarat Pertsovskyi.

Tarifele de transport nu au fost indexate de ani de zile, iar costurile au crescut vertiginos, cele cu energia electrică cu 216% şi cu motorina cu 57%, în timp ce salariile s-au majorat cu 65%.

Unii clienţi importanţi au criticat creşterile tarifare propuse şi au ameninţat că vor înceta să mai utilizeze serviciile Ukrzaliznytsia.

„Nu putem transfera acest cost suplimentar pe seama utilizatorii finali şi vom pierde toată piaţa”, a declarat Mauro Longobardo, director executiv al ArcelorMittal Kryvyi Rih, cel mai mare producător de oţel din Ucraina.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. Presiunea exercitată de producătorii auto asupra costurilor,......
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Este posibil ca în acest an Spania să atragă 100 de milioane de turişti străini, numărul vizitatorilor fiind aşteptat ...