Cale ferată România – Moldova: Electrificarea liniei Iași – Ungheni, aprobată la finanțare europeană de 33,8 miloane de euro

06 07. 2025
cale ferata romania moldova

Proiectul electrificării acestei linii este realizat în parteneriat cu Republica Moldova și vizează linia feroviară Iași – Frontieră (RO) – Ungheni (MD).

Acest proiect contribuie la îmbunătățirea conectivității pe principala trecere feroviară dintre România și Moldova, reducând considerabil timpul de călătorie și costurile operaționale, în timp ce sporește fiabilitatea operațiunilor feroviare transfrontaliere.

În cadrul apelului de proiecte CEF-Transport 2024, ce s-a încheiat în data de 21 ianuarie 2025, România depusese 12 aplicații de finanțare pentru proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii feroviare, siguranța, interoperabilitatea și eficiența infrastructurii rutiere, respectiv modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova (inițiativa Solidarity Lanes) și infrastructura în Portul Constanța.

Proiectele fuseseră depuse la finanțare în cadrul anvelopei de coeziune, respectiv în cadrul anvelopei generale, iar bugetul total al acestor investiții era de aproximativ 678 milioane EUR, din care contribuția CEF de 466 milioane EUR, cu rate de cofinanțare între 50-85%, conform condițiilor de eligibilitate.

Din cele 12 proiecte propuse de România, au fost aprobate la finanțare două proiecte feroviare. De asemenea, tot pentru România, a mai fost aprobat și proiectul gestionat de o companie privată, Caspy Europarking SRL, pentru construirea de parcare securizată pe drumul european E60, în zona Ploiești.