Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România

Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata Roșie", primul tren Coradia Stream din cele 37 comandate de statul român de la Alstom, efectua cursa pe ruta Brașov - București Nord.
Anemona Andone - D, 24 nov. 2024, 12:11
Calea ferată Brașov - Predeal: Cum arată traseul montan din cabina

cale

„Cabview din Sageata Rosie 01 Coradia Stream care formează trenul IR16002 Brasov – Bucuresti Nord. Filmare pe sectorul Timis – Predeal, 24 noiembrie 2024. ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Multumiri echipelor ALSTOM, CFR Infrastructura și CFR Călători”, transmite șeful ARF.

 

Trenul Alstom Coradia Stream, care fusese introdus în circulație miercuri, 20 noiembrie, între București și Brașov, fusese anulat joi dimineață. Trenul Coradia Stream era complet funcţional, dar pentru că apăruseră pe computerul de bord mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, a fost luată decizia ca trenul să rămână în depou, au explicat joi reprezentanţii Alstom. Vineri, a fost reluată circulația cu rama botezată „Săgeata Roșie”.

Primul tren nou achiziționat de Ministerul Transporturilor (prin ARF), în ultimii 22 de ani, circulă din 20 noiembrie pe ruta București – Brașov.

Noul tren electric poate circula cu o viteză maximă de 160 km/h și are o capacitate de 55 locuri la clasa întâi, 294 de locuri la clasa a doua și 2 locuri destinate persoanelor cu mobilitate redusă.

Acesta a fost achiziționat, împreună cu alte 36 trenuri, în baza unui contract în valoare de 1,7 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Pe ce rute vor circula trenurile noi de la Alstom

Până în 2026, urmează să vină în România, gradual, și celelalte trenuri care vor deservi mai multe rute:

– București-Suceava
– București-Iași, via Pașcani
– București-Constanța
– București-Timișoara via Brașov, Arad
– București-Craiova
– București-Arad, via Craiova, Orșova
– București-Petroșani-Deva
– București-Cluj-Napoca
– București-Brașov
– Brașov-Cluj-Napoca, via Deda
– Cluj-Napoca-Timișoara, via Deva, Arad
– București-Galați
– Cluj-Napoca- Iași.

Trenul pus miercuri în circulație este și primul tren electric achiziționat de MTI în ultimii 35 de ani. Ultimele trenurile cumpărate sunt cele cunoscute sub denumirea “Săgeata Albastră”, achiziționate în anii 2002-2003, și care sunt propulsate cu motoare diesel.

În prezent, sunt în derulare alte 4 contracte pentru achiziționarea a încă 82 trenuri noi, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Fondul pentru Modernizare.

Astfel, toate cele 5 contracte prevăd inclusiv achiziționarea suplimentară a încă 9 trenuri (prin act adițional).

În plus, sunt în pregătire licitații pentru achiziționarea a încă 58 de trenuri electrice noi și 12 trenuri cu hidrogen, declara miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Potrivit lui, în următorii patru ani, România va beneficia practic de un total de 189 de trenuri electrice noi, la care se vor adăuga 39 locomotive noi, dar și 75 de locomotive și 139 vagoane modernizate.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...