Calea ferată București – Giurgiu: CFR SA lansează licitația pentru supervizarea lucrărilor de modernizare

CFR SA informează că a lansat licitaţia pentru servicii de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră – Lot 2”. Rămâne de văzut ce constructor va realiza aceste lucrări. Amintim că CNSC a admis contestația Porr, după ce asocierea Arcada - Alstom fusese declarată câștigătoare.
Anemona Andone - lun, 12 mai 2025, 15:40
Calea ferată București - Giurgiu: CFR SA lansează licitația pentru supervizarea lucrărilor de modernizare

Valoarea totală estimată este cuprinsă în intervalul: 35,53 milioane de lei și 42,27 milioane de lei, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri nerambursabile (CEF).

Durata estimată a serviciilor este de 36 de luni, din care 6 luni proiectare și 30 de luni execuție.

Activitatea Contractantului/ Supervizorului este aceea de supervizare, în calitate de „Supervizor”, a proiectării şi execuţiei de lucrări, cât și pe parcursul perioadei de garanție a lucrărilor, în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor disponibile și pentru a se asigura că Antreprenorul proiectează și execută lucrările în conformitate cu obligațiile contractuale, în special în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea și costul proiectării și al lucrărilor în conformitate cu prevederile HG nr. 1/2018, pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, Anexa 2 proiectare și execuție de lucrări.

Contractantul/ Supervizorul va urmări ca Proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare, cu respectarea tuturor etapelor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

În cadrul serviciilor de Consultanță și Supervizare a proiectării și execuției lucrărilor pentru „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră – Lot 2”, Contractantul/ Supervizorul va desfăşura activităţi de coordonare, consultanță și supervizare.

Desfășurarea activităților necesare realizării și implementării obiectivului de investiții supervizat, se vor realiza pe raza Sucursalei Regionale CF București, respectiv în județele Ilfov și Giurgiu.

Linia de cale ferată București Progresu – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră face parte din liniile de cale ferată 106, 106A, are o lungime proiectată de 67,56 km, lungime de traseu în care s-au inclus: 49,891 km lungime de traseu modernizat și electrificat + 12,02 km doar lucrări de electrificare, infrastructura c.f. pe interval Vidra – Comana fiind în execuție în cadrul Lotului 1.

Modernizarea implică, în principal, îmbunătățirea infrastructurii și a sistemului feroviar astfel încât să se poată atinge viteze de maximum 120 km/h.

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport feroviar este unul din obiectivele specifice ale strategiilor de dezvoltare a județelor pe teritoriul cărora se află traseul de cale ferată, respectiv Județul Ilfov și Județul Giurgiu, care va conduce la următoarele efecte:

• asigurarea unui grad de mobilitate și accesibilitate ridicat pentru rezidenții și mediul de afaceri din județul Ilfov;
• ⁠creșterea atractivității și accesibilității municipiului Giurgiu, prin dezvoltarea mobilității și conectivității populației, bunurilor și serviciilor conexe în vederea promovării dezvoltării durabile;
• ⁠atragerea de investitori și capital în vederea dezvoltării mediului de afaceri, având în vedere că în municipiul Giurgiu, se desfășoară activități economice în Parcul industrial și tehnologic – Giurgiu Nord, în Centrul de Afaceri Transfrontalier Danubius, dar și în hub-ul trimodal High Performance Green Port – „Portul verde și de înaltă performanță „.

Anunţul de participare (nr. CN1080965/12.05.2025)la licitaţia deschisă este disponibill în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 7 iulie 2025.

Amintim că, în martie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația Porr Construct în cadrul licitației pentru modernizarea liniei de cale ferată București – Giurgiu, lotul 2. Inițial, CFR SA desemnase câștigătoare oferta asocierii Arcada – Alstom pentru contractul estimat la peste două miliarde de lei. În prezent procedura din SEAP apare ca fiind suspendată.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...