Calea ferată Craiova – Caransebeș: A fost semnat contractul pentru lotul 1, în valoare de două miliarde de lei

31 03. 2026
calea ferata craiova caransebes

Contractul, în valoare de 2,03 miliarde de lei fără TVA, a fost atribuit Asocierii TrackWorks, lider fiind Alstom Transport S.A., iar durata totală este de 177 de luni, precizează CFR Infrastructură.

🛤️ Proiectul reabilitării liniei Craiova – Caransebeș este finanțat prin Programul Transport 2021–2027 și de la bugetul de stat. Lucrările vizează electrificarea liniei la 25 kV, implementarea sistemului ERTMS nivel 2 și modernizarea instalațiilor de semnalizare. După finalizare, trenurile de călători vor circula cu viteze de până la 160 km/h, iar cele de marfă cu până la 120 km/h, în condiții de siguranță și eficiență sporite.

🔧 Intervențiile includ modernizarea stațiilor, peroane conforme standardelor europene, reabilitarea clădirilor și optimizarea fluxurilor de călători. De asemenea, vor fi implementate soluții pentru reducerea zgomotului și va fi realizat un centru modern de control operațional.

🚦 Proiectul contribuie la creșterea capacității de transport, reducerea duratei de parcurs și îmbunătățirea serviciilor feroviare. CFR S.A. își menține angajamentul pentru dezvoltarea unei infrastructuri moderne, sigure și eficiente, în beneficiul publicului și al economiei naționale, se mai arată în comunicatul CFR SA.

TrackWorks reabilitează și lotul 2 al liniei Craiova – Caransebeș

Asocierea TrackWorks (formată din S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A. și TERNA Tourist Technical and Maritime Societe Anonyme) a câștigat și contractul pentru lotul 2 al liniei de cale ferată Craiova – Caransebeș, în valaore de 1,8 miliarde de lei. Durata contractului este de 60 de luni, din care: 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrărilor.