Calea ferată Craiova – Caransebeș: Porr Construct, desemnat câștigător pe lotul 5

CFR SA informează că luni, 19 mai 2025, oferta depusă de PORR CONSTRUCT a fost desemnată câştigătoarea procedurii de licitaţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de „Reabilitare a liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” - LOT 5: BĂILE HERCULANE (CAP X) – PO NOU POARTA (CAP X), KM 404+250 – KM 436+887”.
Ion Dobreanu - lun, 19 mai 2025, 16:48
Calea ferată Craiova - Caransebeș: Porr Construct, desemnat câștigător pe lotul 5

Oferta financiară a PORR CONSTRUCT a fost de 2,14 miliarde de lei fără TVA, criteriul aplicat fiind Cel mai bun raport calitate-preț, iar contractul de achiziție publică va fi încheiat de ambele părți la finalul perioadei legale de contestații.

Sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021 – 2027, de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Durata pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor va fi de 123 luni, din care:

→ durata estimată de proiectare şi execuţie a lucrărilor – 60 luni, respectiv 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrӑrilor
→ perioada de garanție – 60 luni
→ durata activităților după aprobarea recepției finale – 3 luni

Valoarea totală estimată a contractului pentru Proiectarea și Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 5: BĂILE HERCULANE (CAP X) – PO NOU POARTA (CAP X), KM 404+250 – KM 436+887, inclusiv servicii/lucrări similare, este cuprinsă în intervalul 2.433.707.400,51 lei – 2.897.676.449,08 lei fără TVA.

Principalele obiective ale contractului sunt:

• Îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;
• Modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);
• Mărirea capacității de tranzit;
• Asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații și haltele de mișcare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
• Modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare) de pe această linie, îmbunătățind condițiile pentru utilizatorii transportului feroviar;
• Înlocuire poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;
• Construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
• Reabilitarea/Modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
• Montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
• Instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
• Reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18 ‰.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...