Calitatea vieţii nu s-a îmbunătăţit, pentru majoritatea locuitorilor UE

Numărul persoanelor care 'prosperă' în ţări ale Uniunii Europene /UE/ ca România, Bulgaria, Lituania sau Portugalia continuă să fie între cele mai scăzute din Europa, potrivit unui sondaj al institutului Gallup dat publicităţii luni.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 13:03
Calitatea vieţii nu s-a îmbunătăţit, pentru majoritatea locuitorilor UE

În condiţiile în care UE continuă să se confrunte cu criza economică, evaluarea făcută de locuitorii Uniunii propriilor vieţi nu arată deloc sau arată prea puţine semne de îmbunătăţire, iar în unele ţări situaţia chiar s-a înrăutăţit, indică sondajul. În 2012, evaluarea nivelului de trai s-a înrăutăţit cel mai mult în Cipru, Spania şi în Franţa, comparativ cu anul trecut, iar în cele câteva ţări unde s-a îmbunătăţit – Bulgaria, România, Lituania şi Portugalia – proporţia celor care afirmă că sunt ‘prosperi’ rămâne între cele mai scăzute din Europa.

În medie, 37% dintre locuitorii UE ‘prosperă’ în 2012 – similar cu cei 38% din 2011, dar semnificativ mai puţini decât în 2008 -, în timp ce majoritatea ‘se zbat’ /54%/, iar 10% ‘suferă’.

Institutul Gallup i-a clasificat pe participanţii la sondaj în cele trei categorii în funcţie de evaluarea făcută de ei înşişi vieţii lor curente şi viitoare, pe o scară de la 1 la 10, folosind scala Cantril /Cantril Self-Anchoring Striving Scale/. Conform acesteia, în cazul celor care ‘prosperă’, evaluarea trebuie să fie minim 7, pentru viaţa curentă, şi 8, pentru viitor, iar în cazul celor care ‘suferă’ cel mult 4 în ambele variante. Toţi ceilalţi se consideră că se încadrează în categoria celor care ‘se zbat’.

Sondajul a demonstrat între altele existenţa unui decalaj clar în Europa între nord, unde majoritatea sunt ‘prosperi’, şi sud şi est, unde marea majoritate ‘se zbat’ şi ‘suferă’. Locuitorii din ţările Europei de nord şi vest – în general state sociale bogate, cu economii relativ puternice, care şi-au revenit sau nici nu au prea fost afectate de criza economică din 2008 – continuă să se afle printre cei cu cea mai mare probabilitate de a prospera. Este vorba de o majoritate în Danemarca, Suedia, Olanda, Austria, Finlanda, Belgia, Irlanda şi Marea Britanie şi de minim o treime, maxim jumătate din locuitorii din restul Europei occidentale.

Tabloul este foarte diferit însă în ţările care au fost dur lovite şi precar echipate pentru a face faţă consecinţelor crizei financiare globale. În contrast cu Europa occidentală, numărul celor care suferă este mai mare decât al celor care prosperă în Bulgaria, Ungaria şi Grecia. Nivelul suferinţei este cel mai ridicat în Bulgaria /39%/, Ungaria /32%/, România /27%/ şi Grecia /26%/, dar este ridicat şi în Letonia şi Portugalia – 22% în fiecare. Sunt cifre similare cu cele mai ridicate niveluri de suferinţă de pe plan mondial din 2011.

Grecia şi Spania sunt ţările UE unde evaluarea nivelului de trai a scăzut cel mai mult din 2008, iar proporţia celor care prosperă a înregistrat un declin de circa 30%. Scăderi semnificative ale aceluiaşi indice au cunoscut Irlanda, Italia şi Finlanda.

Sondajul a fost realizat în ţările Uniunii Europene prin interviuri directe sau telefonice, pe un eşantion de circa 1000 de adulţi cu vârsta de minim 15 ani/ţară/an, în 2007, 2008 , 20011 şi 2012, cu o marjă de eroare între +/- 2,2% şi +/-3,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între contribuabili şi autorităţile fiscale, în contextul noilor obligaţii......
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât ...