Camelia Şucu s-a lansat în industria alimentelor sănătoase. Vinde sucuri printre piese de mobilier

Camelia Şucu, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România, proprietara afacerii cu mobilă de lux Class Living face paşi într-un nou business. Vinde sucuri naturale şi meniuri pentru detoxifiere în concept store-ul său care găzduieşte un showroom cu piese de mobilier semnate de designeri celebri.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 22:06
Camelia Şucu s-a lansat în industria alimentelor sănătoase. Vinde sucuri printre piese de mobilier
De profesie medic, Camelia Şucu, proprietara magazinului de mobilă de lux Class Living se lansează într-un nou business. De curând a început să vândă sucuri proaspete din legume şi fructe, dar şi un  meniu produs pe bază de sucuri, salate şi supe eficiente pentru slăbit şi detoxifiere.
 
Reţetele au fost create chiar de ea, împreună cu sora ei, medicul nutriţionist Cristina Mirică şi au fost comercializate iniţial în cadrul concept store-ului Iconic, deţinut tot de Camelia Şucu şi care adăpsteşte un showroom cu piese de mobilier semnate de designeri celebri, un wine bar şi un restaurant. De aceleaşi băuturi se pot bucura însă şi clienţii magazinului de mobilier Class Living, dar şi câteva centre de sănătate din Bucureşti. „Meniul Iconic Detoxpe bază de sucuri, salate şi supe preparat la Iconic este parte dintr-un program complex de detox pe care l-am gândit împreună cu clinica DelMar”, a declarat pentru ECONOMICA.NETCamelia Şucu. Potrivit acesteia, sucurile Iconic vor fi disponibile în curând şi în numeroase centre de sănătate, beauty şi spa din Bucureşti. „Este un proiect aflat la început, care creşte însă foarte rapid”, a mai declarat proprietara Class Living. 

 Investiţie în aparatură 

Şucu nu a dorit să menţioneze care a fost valoarea investiţiei în acest proiect, dar susţine că cea mai mare parte din sumă a fost cheltuită pentru „maşinile care storc prin presare şi nu centrifugare, în oamenii care implementează programul, distribuţia prezentă şi viitoare şi în know how-ul unor reţete unice prin dozajul optim al ingredientelor şi prin ştiinţa combinării lor”.
 
Home delivery

Meniurile detox ale Cameliei Şucu se pot comanda şi la domiciliu, pe o perioada de 7 zile. Acestea constau în şase mese pe zi. În ceea ce priveşte preţurile, cele 10 tipuri de Iconic Juices spre exemplu,  – cu nume precum „Elixir imunitate”, „ Cocktail anti radicali liberi”, „Elixir purificator”sau „Recuperare musculara” au preţuri cuprinse între  21 şi 25 lei, dacă sunt consumate în cadrul concept-store-ului Iconic.
 
Afaceri în derivă
 
Numele Cameliei Şucu este legat în primul rând de industria mobilei în care a activat împreună cu fostul ei soţ Dan Şucu încă din anii 90. Business-ul ei, Class Living, a resimţit în ultimii ani efectele situaţiei economice din ţară, mai ales că vorbim despre un magazin care targetează clienţi cu venituri peste medie. Anul trecut Class-Mob SRL, societatea care operează magazinul Class Living din Pipera, a raportat la Ministerul de Finanţe o cifră de afaceri de aproximativ 7,1 milioane de lei şi o pierdere netă de 5,6 milioane de lei, faţă de anul anterior când afacerile companiei erau de 7,6 milioane de lei, dar şi cu o pierdere pe măsură-7,2 milioane de lei. Pentru anul acesta, Şucu a regândit afacerea cu mobilă şi vrea să investească serios în agricultură, după cum ECONOMICA.NET a dezvăluit aici şi aici.
 
 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...