Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității dobânzilor sau redimensionării impozitului pe profit, în funcție de încadrare

Într-o scrisoare adresată ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, președintele CCF, Dan Manolescu, propune ca ”pentru componenta de finanțare reîncadrată fiscal ca și contribuție la capitaluri proprii, conform art. 11 alin. (1) din Codul Fiscal și în acord cu principiile din Capitolul X al Ghidului OCDE privind prețurile de transfer (ediția 2022), sumele tratate contractual drept „dobânzi” (plătite/capitalizate) ar trebui reanalizate pentru a li se stabili natura fiscală având în vedere reîncadrarea finanțării, respectiv dacă aceste sume își păstrează sau nu natura fiscală de dobânzi”.

Mai exact, dacă ANAF spune că o parte din împrumutul intragrup este, de fapt, capital propriu, atunci trebuie stabilit și ce sunt, din punct de vedere fiscal, dobânzile plătite pentru acea parte, deoarece ele nu mai pot fi tratate automat ca dobânzi. În prezent, legea nu oferă un răspuns suficient de clar, iar acest lucru poate genera litigii și interpretări diferite.

În expozeul introductiv, președintele CCF arată că inspectorii ANAF reîncadrează fiscal împrumuturile intragrup primite de societăți persoane juridice române de la entitățile afiliate nerezidente, de regulă societăți-mamă.

Finanțatorii sunt de regulă societăți rezidente fiscal în state membre UE și/sau OCDE, cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri.

Astfel, de multe ori, organele fiscale constată că finanțarea acordată de partea afiliată nerezidentă nu întrunește în totalitate caracteristicile unui împrumut ce ar fi fost acordat între părți independente, in cele mai multe cazuri sub aspectul nivelului de îndatorare acceptabil din punct de vedere economic.

Constatarile fiscale au la baza analize de comparabilitate (precum indicatori  redobândă/EBITDA, împrumuturi/EBITDA), prin care se determină o componentă „excedentară” a finanțării, considerându-se că societățile afiliate debitoare s-au “împrumutat” de la părțile afiliate nerezidente cu o sumă mai mare decât cea pe care un debitor independent ar fi contractat-o de la un creditor independent, de exemplu o banca, în condiții considerate comparabile cu cele ale societății analizate.

Drept urmare, inspectorii reîncadrează fiscal componenta excedentară, stabilind că aceasta nu are natura economica a unui împrumut, ci natura economica a unei contribuții la capitalurile proprii. Efectul fiscal constă în nedeductibilitatea cheltuielii cu dobânda platita de debitor, aferentă componentei excedentare a finantarii reîncadrate, precum și ajustarea corespunzătoare a bazei impozabile a impozitului pe profit.

În ipoteza în care aceste constatări fiscale sunt corecte și rămân definitive în sistemul căilor de atac, Camera Consultanților Fiscali consideră însă necesară continuarea analizei și asupra naturii economice a dobânzilor platite și a stabili toate efectele fiscale ale unei posibile reîncadrări corespunzătoare a acestora, întrucât dacă tranzacția (finanțarea) nu este, economic și fiscal un împrumut, nici fructul acesteia – dobânda plătită – nu ar mai putea să-și păstreze natura economică de dobândă. Concret, CCF consideră că se ridică și problema tratamentului fiscal al sumelor plătite nerezidentului drept „dobânzi”, din perspectiva impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți.

Mai exact, dacă autoritățile fiscale au dreptate și decizia lor rămâne definitivă după toate contestațiile, atunci nu este suficient să schimbe doar încadrarea finanțării. Trebuie să analizeze și ce sunt, de fapt, banii plătiți ca „dobândă”.

Dacă se decide că acea finanțare nu este, în realitate, un împrumut, atunci nici sumele plătite pentru ea nu mai pot fi considerate dobânzi. În acest caz, autoritățile trebuie să stabilească ce reprezintă acei bani din punct de vedere fiscal (de exemplu, dividende, alte venituri sau alt tip de plată).

Acest lucru este important deoarece fiecare tip de venit este impozitat diferit. De aceea, trebuie verificat și ce impozit ar trebui plătit pentru sumele trimise companiei din străinătate (nerezidentului), dacă acestea nu mai sunt considerate dobânzi.

Dacă finanțarea nu este considerată un împrumut, atunci nici plățile făcute ca „dobânzi” nu mai pot fi tratate ca dobânzi și trebuie stabilit ce sunt ele în realitate și ce taxe se datorează pentru acestea.

Este o observație importantă, deoarece o simplă schimbare de încadrare juridică a finanțării poate modifica și impozitul datorat, uneori semnificativ.

Întrucât nu au fost identificate suficiente susțineri legale pentru a se stabili acest tratament fiscal, CCF apreciază necesară o clarificare urgentă sau o dezvoltare/completare a prevederilor articolului 11 din Codul fiscal și a Normelor de aplicare, prin care să se abordeze și continuarea reîncadrării tranzacției de finanțare cu o reîncadrare corespondentă a fructului acestor tranzacții, respectiv dobânzile plătite.

CCF își exprimă și disponibilitatea de a participa la constituirea unui grup de lucru mixt, alături de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai ANAF, în vederea elaborării unor clarificări sau completări normative corespunzătoare, în contextul aderării României la OCDE.