Cameron a promis un referendum asupra menţinerii Marii Britanii în UE. Ce spune presa britanică

Promisiunea lui David Cameron de a organiza un referendum asupra menţinerii Marii Britanii în UE este aplaudată miercuri de către presa populară britanică, cu vederi eurosceptice, în timp ce restul publicaţiilor consideră acest pariu ca "riscant", relatează AFP.
Economica.net - mie, 23 ian. 2013, 12:03
Cameron a promis un referendum asupra menţinerii Marii Britanii în UE. Ce spune presa britanică

„Marea Britanie va organiza un referendum cu privire la Europa”, anunţă triumfător Daily Express pe prima pagină, insistând asupra „victoriei (sale) în cruciada” pe care o poartă împotriva „Bruxelles-ului şi ingernţelor sale”.

Tabloidul, care aminteşte că premierul poartă o campanie încă din 2010 în vederea unei consultări cu privire la UE, consideră că această decizie va „lansa o dezbatere politică dură în lunile şi anii următori”.

The Sun, care a făcut de asemenea campanie în favoarea unui referendum pe această temă, îşi exprimă bucuria şi scrie că speră că discursul lui Cameron va fi „începutul sfârşitului” participării britanice la UE.

Însă tabloidul se întreabă dacă propunerea lui Cameron de organizare a unui referendum peste mai mulţi ani va fi suficientă pentru „a pune capăt dezbaterii care face ravagii în rândul conservatorilor, de 20 de ani”, cu privire la UE.

„Va fi pentru prima dată când milioane de alegători vor avea un cuvânt de spus despre UE, de la referendumul privind Piaţa Comună, în 1975”, scrie Daily Mail.

Acest referendum „este cel mai mare pariu” al lui David Cameron, de la începutul mandatului său, notează publicaţia.

Daily Telegraph vorbeşte, de asemenea, despre un „discurs pivot” şi se întreabă dacă „perspectiva unui referendum viitor, în care va face campanie pentru rămânerea în cadrul UE, va fi suficient pentru a satisface aşteptările” conservatorilor eurosceptici.

The Guardian (opoziţie) scrie, la rândul său, despre „un moment al adevărului pentru un om care se opune riscului”, care a „tergiversat şi ezitat” în prima jumătate a anului în legătură cu poziţia faţă de acest subiect.

Planul său „ascunde numeroase capcane”, subliniază ziarul, deoarece patronii britanici pot „înălţa steagul revoltei”. Cameron va fi nevoit, în plus, să înfrunte atât furia partenerilor săi liberal-democraţi, eurofili convinşi, în cadrul coaliţiei la putere, cât şi o reacţie „necunoscută” a partenerilor săi europeni, scrie ziarul.

Financial Times prezintă ecoul îngrijorărilor mediilor de afaceri. „Este o strategie cu un risc mare, care va pune la încercare voinţa Parisului şi Berlinului de a accepta o revizuire a relaţiilor Marii Britanii cu UE”, apreciază publicaţia.

The Times evocă, de asemenea, un „discurs-cheie” al mandatului său. „Calendarul” premierului, scrie publicaţia, „este condiţionat de două evenimente, şi anume o victorie completă a conservatorilor în 2015 şi voinţa altor ţări europene, în special a Germaniei, de a scrie noi reguli pentru zona euro (…) care să îi permită domnului Cameron să obţină concesii în schimbul susţinerii sale”.

Te-ar mai putea interesa și
Afacerile din comerţul en-gros au crescut cu peste 2,3%, ca serie brută, în primul trimestru (INS)
Afacerile din comerţul en-gros au crescut cu peste 2,3%, ca serie brută, în primul trimestru (INS)
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o creştere de 2,3%, ca serie brută, în primele trei luni din 2026, comparativ......
Rata şomajului la nivel naţional a fost de 3,24% în aprilie, scădere de 0,01 pp faţă de luna anterioară
Rata şomajului la nivel naţional a fost de 3,24% în aprilie, scădere de 0,01 pp faţă de luna anterioară
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,24% la sfârşitul lunii aprilie 2026, cu 0,01 puncte procentuale ...
Amendă uriaşă pentru gigantul chinez Temu de la Comisia Europeană. Care a fost motivul sancţiunii
Amendă uriaşă pentru gigantul chinez Temu de la Comisia Europeană. Care a fost motivul sancţiunii
Comisia Europeană a amendat joi gigantul chinez de comerţ electronic Temu cu 200 de milioane de euro, pentru că a permis ...
Startup-uri românești în era digitală: erori frecvente, importanta prevenției și transformarea pieței LegalTech din România
Startup-uri românești în era digitală: erori frecvente, importanta prevenției și transformarea pieței LegalTech din ...
Ecosistemul antreprenorial românesc a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, în special în sectorul tehnologic, ...