Cameron: Bulgaria, exemplu de succes în protejarea graniţei externe a UE

Economica.net
04 12. 2015
migranti_33232400

Afirmaţia a fost făcut în cea de-a doua zi a vizitei sale în Bulgaria, care a început joi cu o întâlnire cu premierul Boiko Borisov şi cu preşedintele Rosen Plevneliev la Sofia.

Vineri, cei doi premieri s-au deplasat cu elicopterul la punctul de trecere a frontierei Lesovo (sud), pentru a inspecta gardul construit pentru a preveni trecerea ilegală a graniţei de către imigranţi. Gardul de sârmă ghimpată se întinde pe o lungime de peste 30 de kilometri şi a fost ridicat la mijlocul lui 2014, reaminteşte AFP.

Bulgaria vrea să instaleze de asemenea până vara viitoare un gard de sârmă ghimpată pe alţi 90 de kilometri din cei 274 de kilometri de frontieră cu Turcia, ţară de tranzit pentru refugiaţii care fug de violenţele din Orientul Mijlociu.

Controlul eficient asupra graniţelor externe ale UE şi căutarea unei soluţii pe termen lung la conflictele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au continuat să fie printre principalele subiecte de discuţie la întâlnirea celor doi oficiali de vineri.

În timpul inspecţiei, ei au subliniat încă o dată nevoia de solidaritate şi de acţiune unită din partea tuturor statelor membre pentru a opri valul de refugiaţi şi pentru a depăşi criza din Europa.

Borisov şi Cameron au spus că acest lucru poate fi obţinut prin rezolvarea problemelor la originea lor, prin susţinerea eforturilor Turciei de a controla fluxul de imigranţi şi prin aplicarea efectivă a acordurilor de expulzare încheiate cu ţări terţe cheie.

Ulterior, cei doi premieri au vizitat directoratul general al poliţiei de frontieră din oraşul Elhovo, unde adjunctul ministrului bulgar de interne, Filip Gunev, a prezentat delegaţiei britanice organizarea controlului la frontieră, sistemul de supraveghere video şi alte măsuri luate pentru a opri, verifica şi înregistra imigranţii ilegali.

Conform datelor Ministerului bulgar de Interne, circa 29.300 de imigranţi ilegali, în principal sirieni, irakieni şi afgani, au fost reţinuţi în 2015, iar 5.150 au primit statutul de refugiat.

Securitatea la frontiera bulgaro-turcă a fost întărită prin suplimentarea numărului de ofiţeri, inclusiv prin specialişti ai Frontex.

Cameron a spus că este impresionat de eficienţa securităţii şi că Bulgaria ar putea servi ca exemplu de succes privind respectarea criteriilor Schengen.

În opinia premierului britanic, este important ca Europa să aibă graniţe externe securizate şi că, în cazul Bulgariei, se vede că prim-ministrul Borisov şi guvernul sunt cu adevărat angajaţi în această problemă.

Cameron a reamintit că Bulgaria are graniţă maritimă şi terestră cu Turcia, pe care autorităţile bulgare reuşesc să o protejeze cu succes. El a mai spus că este nevoie ca Bulgaria să fie sprijinită în sarcinile importante pe care le îndeplineşte.

Premierul britanic a spus că ţările europene care se confruntă cu valul de imigranţi ar trebuie să înveţe de la Bulgaria pentru a-şi îmbunătăţi controlul graniţelor externe, potrivit Novinite.

Borisov a subliniat că Bulgaria dă dovadă de responsabilitate în îndeplinirea angajamentelor rezultate din apartenenţa la UE. Potrivit acestuia, măsurile adoptate de Sofia asigură securitatea atât a cetăţenilor bulgari, cât şi a celor europeni.