Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și Tulcea, după ce ultimele tranșe din stocurile strategice ale Uniunii Europene au intrat mai devreme în România, anunță Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.
Cristian Negrei - S, 24 oct. 2026, 16:44
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme

România primește astfel 1,1 milioane de doze de vaccin, din care 800.000 pentru combaterea Variolei Ovine și Caprine (VOC), cele primite astăzi, și 300.000 pentru combaterea pestei micilor rumegătoare.

Potrivit ANSVSA, valoarea totală de piață a donației este de 1.312.135 de lei, iar bunurile au fost date oficial în administrarea instituției.

ANSVSA precizează că acest parcurs logistic rapid a fost realizat cu sprijinul Guvernului, care a aprobat preluarea dozelor într-o ședință specială. Deși transportul final era programat inițial pentru duminică, sosirea anticipată a vaccinurilor a determinat decizia ca acțiunea să înceapă imediat, fără nicio întârziere.

„Mesajul nostru către toți crescătorii este unul de responsabilitate și urgență. Începem campania cu o zi înainte de termenul stabilit, deoarece atât ANSVSA, cât și Guvernul României și Comisia Europeană au colaborat extrem de eficient pentru a aduce dozele aici mult mai repede. Fiecare oră câștigată contează, pentru că înseamnă mai multe efective protejate și un pas mai aproape de redeschiderea exporturilor de animale vii în țări terțe”, a declarat Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

„Suntem în teren alături de voi, împreună cu specialiștii Autorității, mobilizați în prima linie pentru a vă proteja munca și a salva fermele românești, oferind sprijinul concret și rapid de care este nevoie în acest moment critic”, a subliniat acesta.

Președintele ANSVSA, însoțit de o echipă de specialiști din cadrul Autorității, va supraveghea duminică debutul acțiunii în județul Constanța, urmând să se deplaseze ulterior și în județul Tulcea pentru a coordona măsurile logistice și medicale.

În paralel cu startul vaccinărilor din cele două zone prioritare, restricțiile temporare privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul României rămân în vigoare, fiind măsuri stricte și pe deplin justificate pentru prevenirea extinderii bolilor.

Ce trebuie să știe crescătorii de animale?

Campania de vaccinare de urgență este un pilon esențial pentru modificarea statutului sanitar și deblocarea rapidă a exporturilor de animale vii către piețele tradiționale din UE și țările terțe (în special Orientul Mijlociu și Africa de Nord), susține ANSVSA.

Vaccinarea aduce reluarea comerțului: Obiectivul final al acestui efort integrat este salvarea economică a sectorului prin crearea condițiilor sanitare necesare ridicării restricțiilor și reluării exporturilor de ovine și caprine vii către piețele tradiționale.
În această formă, campania NU afectează în niciun fel exporturile actuale de carcase sau produse lactate, care continuă în deplină siguranță.

Atât vaccinurile împotriva PMR și VOC, cât și manopera medicilor veterinari sunt suportate integral de la bugetul național și din rezervele UE. Niciun fermier nu va plăti nimic.

 

Cum se va proceda

Imunizarea se va face obligatoriu și organizat, pe baza catagrafiei din Baza Națională de Date. Proprietarii vor fi contactați direct de medicii veterinari, nefiind necesară o cerere scrisă. Eforturile se concentrează inițial, cu prioritate absolută, în județele din prima linie: Constanța și Tulcea,

Echipele noastre sunt în teren, iar în paralel, alături de structurile MAI, am intensificat controalele rutiere pentru a stopa mișcările clandestine și a proteja fermele curate.

Te-ar mai putea interesa și
Kim Jong Un cere Armatei nord-coreene să se întărească și să se purifice ideologic pentru a se transforma rapid într-o forță de elită impecabilă
Kim Jong Un cere Armatei nord-coreene să se întărească și să se purifice ideologic pentru a se transforma rapid într-o ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea Armatei ţării sale şi la transformarea sa "cât mai rapid şi simultan" într-o forţă armată de elită, a afirmat sâmbătă agenţia......
Cristian Popa (BNR): România a ajuns la 70% din convergența europeană, dar riscă să meargă înapoi. Nu este un drum cu un sens unic
Cristian Popa (BNR): România a ajuns la 70% din convergența europeană, dar riscă să meargă înapoi. Nu este un drum ...
România a ajuns la aproximativ 70% din nivelul de convergență economică reală cu Uniunea Europeană, după ce a pornit ...
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern. Iar românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern. Iar românii din diaspora ocupă un ...
Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern, consideră Premierul Luca Niculescu, punctând că ...
Kievul anunță că serviciul Starlink a început din nou să funcționeze fără restricții pentru forțele sale armate
Kievul anunță că serviciul Starlink a început din nou să funcționeze fără restricții pentru forțele sale armate
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcţionează ...