Câmpeanu (PNL) despre tăierea indemnizaţiilor: N-o să murim

Deputatul Mariana Câmpeanu (PNL) a afirmat că reducerea indemnizaţiilor nu este un motiv suficient pentru ca parlamentarii opoziţiei să revină la lucrările celor două Camere. Mai mult, anunţul făcut de Roberta Anastase ar fi de natură să întărească USL în decizia luată anterior.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 15:21

Mariana Câmpeanu a afirmat, la România TV, că măsura este justificată doar în măsura în care se va aplica în mod egal şi puterii, şi opoziţiei.

„Să fie tăiate şi celor de la putere că nu prea calcă pe la comisii. Aşa că dacă este o măsură dreaptă şi corectă să fie aplicată tuturor„, a spus liberala.

Aceasta suspectează că liderii de grup din arcul guvernamental vor motiva absenţele deputaţilor din grupurile lor astfel încât până la urmă vor fi sancţionaţi doar cei de la opoziţiei „Puterea, care nu participă la protestul parlamentar, va fi motivată şi îşi va primi banii. Atunci unde este chiulul? La noi sau la ei care spun că vin, dar nu vin şi îşi primesc banii?”, se întreabă Câmpeanu.

Ea s-a referit şi la afirmaţia lui Anastase potrivit căreia prezenţa opoziţiei la votul asupra 450 de legi în ultimul an înseamnă că USL îşi asumă corectitudinea votului. „Ce motiv mai puternic decât acesta avem să nu fim prezenţi ca să nu fim acuzaţi apoi că ne-am asumat acele legi?”, a argumentat Câmpeanu.

„Nu ne întoarcem nici dacă taie tot, de sus până jos! N-o să murim, după cum nu mor nici alţi oameni în ţara asta„, a conchis Mariana Câmpeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană (UE) va aloca 710 milioane de euro pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de crize, dezastre naturale sau conflicte, în special în Africa, a anunţat, sâmbătă,......
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă ...
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Fraudatori care au folosit inteligenţa artificială pentru a se da drept directori şi alţi oficiali de rang înalt au ...
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului ...