Campionii statului în energie: câţi bani au făcut cele mai mari companii de stat la şase luni

Companiile energetice unde statul controlează participaţia majoritară sau este cel mai mare acţionar, şi-au anunţat rezultatele financiare pentru prima jumătate a acestui an.
Economica.net - joi, 18 aug. 2016, 21:07
Campionii statului în energie: câţi bani au făcut cele mai mari companii de stat la şase luni

Romgaz Mediaş (SNG), care împarte piaţa gazelor jumi-juma cu OMV Petrom, a încheiat primul semestru cu un profit net de 615 milioane de lei, în scădere cu 20%, pe fondul unor venituri totale mai mici cu 15%, de 1,91 miliarde de lei.

Motivele din spatele rezultatelor mai proaste – „Evoluţia reflectă vremea călduroasă înregistrată, scăderea cererii de gaze naturale în sectoare cheie, în special din partea sectorului producerii de îngrăşăminte chimice, scăderea cererii de gaze pentru constituirea stocurilor minime de gaze naturale aferente iernii 2016-2017 ca urmare a unui cadru de reglementare imprecis şi lipsit de coerenţă şi competiţia crescută din partea importurilor de gaze naturale indusă de o scădere importantă a preţului gazelor naturale în Europa”, potrivit raportului semestrial al companiei. Pe cifre, consumul de gaze naturale a scăzut la jumătate faţă de anul anterior în sectorul îngrăşămintelor chimice.

Romgaz este listată la Bursa de la Bucureşti, iar acţiunile companiei au scăzut de la 27 de lei la sfârşitul lui 2015 la 22,7 lei în prezent, un declin de aproximativ 16%. Statul român este acţionarul majoritar al Romgaz cu o participaţie de 70%, deţinută prin Ministerul Energiei.

Transgaz (TGN), transportatorul naţional de gaze naturale, a raportat un profit net de 281,77 milioane de lei la şase luni, în scădere cu 12%. Veniturile din exploatare au crescut cu 5,2%, la 892,5 milioane de lei, în pofida scăderii volumului de gaze transportate cu 9%. Scăderea profitului este cauzată de cheltuielile de exploatare, mai mari cu 20% an la an.

Acţiunile Transgaz au crescut cu 2,5% în acest an pe Bursă, la 284 lei. Statul deţine 58,5% din acţiunile companiei, prin Ministerul Economiei.

La Transelectrica (TEL), profitul net a coborât cu 32,6% în primul semestru, la 142 milioane de lei, în timp ce veniturile s-au redus cu 12,7%, la 648 milioane de lei.

„Rezultate în scădere față de anul precedent, determinate în principal de tarife de transport diminuate și reponderate între cele două componente aplicate la producția livrata în rețea respectiv la consumul extras din rețea, pe fondul unui consum intern de energie electrică în creștere ușoară și a producției reduse determinate de scăderea exporturilor de energie electrică”, se arată în raportul companiei de stat care operează sistemul naţional de transport al energiei electrice.

Titlurile Transelectrica s-au depreciat cu 1,8% în acest an, la 28,6 lei pe Bursa de Valori Bucureşti. Statul român are, prin Ministerul Economiei, 58,6% din acţiunile companiei.

Nuclearelectrica (SNN) se remarcă printr-o pierdere netă de 37,8 milioane de lei în primul semestru, cauzată de prelungirea duratei de oprire planificată a Unităţii 1, care a generat o scădere de 9% a veniturilor din vânzarea de energie.

Veniturile din exploatare au coborât cu 14%, la 742,24 milioane de lei. De remarcat şi creşterea puternică a cheltuielilor financiare nete, care au urcat de aproape trei ori, de la 4,7 milioane lei la 13,48 milioane lei.

Acţiunile Nuclearelectrica au scăzut pe Bursă cu 20,8% în acest an, de la 6,42 lei la sfârşitul lui 2015 la 5 lei în prezent. Statul deţine un pachet reprezentând 82,49% din părţile sociale ale companiei, prin Ministerul Energiei.

Profitul Electrica (EL) a urcat cu 21% în prima jumătate a anului, la 336 milioane de lei, odată cu creşterea veniturilor operaţionale cu 4%, la 2,84 miliarde de lei.

„Continuând procesul evolutiv din ultimul an, rezultatele Grupului Electrica din primul semestru al anului 2016 sunt bune, ceea ce dovedește că planul de reformă al Electrica este corect, iar măsurile implementate de managementul companiei sunt cele optime. Este de remarcat faptul că partea profitului net cu cea mai semnificativă creștere, respectiv 28%, este cea care revine acționarilor Electrica SA. Această creștere a fost generată, în principal, de câștigul din deconsolidarea Societății de Servicii Energetice Moldova, ca urmare a măsurilor de eficientizare a structurii Grupului”, declară, în raportul semestrial al Electrica, directorul general al companiei, Iuliana Andronache.

Acţiunile Electrica au crescut cu 8,5% în 2016, la 13,24 lei. Statul este cel mai mare acţionar al Electrica SA, dar nu mai deţine pachetul majoritar. Ministerul Energiei deţine 48,78% din acţiuni. Alţi acţionari cu participaţii importante – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) are un pachet reprezentând 8,65% din părţile sociale, iar Bank of New York Mellon ţine 5,16% din acţiuni.

Cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, nu publică raportări interimare. Compania a ieşit din insolvenţă în această vară, după mai bine de doi ani, timp în care a scăpat de contractele păguboase cu „băieţii deştepţi” din energie. Compania a prezentat rezultatele financiare pentru primele cinci luni ale anului: profit de 560 milioane de lei, cu 12% mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Energiei, cu 80% din titluri, respectiv Fondul Proprietatea, cu restul de 20%. Statul are de gând să listeze la Bursă un pachet de 15% din acţiuni. 

Te-ar mai putea interesa și
21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
Ghidul de finanţare pentru investiţii în capacităţi de producţie a energiei din biogaz pe bază de gunoi de grajd, cu alocare financiară de aproape 21 milioane de euro prin Planul Naţional de......
Polonia va construi 800 de tancuri şi va stimula industria naţională de armament
Polonia va construi 800 de tancuri şi va stimula industria naţională de armament
Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri intenţia guvernului său ca 820 din cele 1.000 ...
Iranul dă de înţeles că nu va răspunde presupusului atac al Israelului
Iranul dă de înţeles că nu va răspunde presupusului atac al Israelului
Armata iraniană a dat de înţeles vineri că nu va răspunde presupusului atac cu drone suferit în noaptea de joi spre ...
Rusia îşi accelerează producţia de tancuri şi lansatoare de rachete termobarice – Şoigu
Rusia îşi accelerează producţia de tancuri şi lansatoare de rachete termobarice – Şoigu
Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat vineri că ţara sa îşi accelerează producţia de tancuri şi de sisteme ...