Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului

15 07. 2026
canada

„Am convenit să intensificăm negocierile de liber schimb cu scopul de a le încheia printr-un acord cu un impact comercial semnificativ cât mai curând posibil şi, ideal, înainte de sfârşitul anului 2026”, a declarat Anita Anand după o întâlnire la Sao Paulo cu omologul său brazilian, Mauro Vieira.

„Vom dubla numărul acordurilor comerciale non-americane în cursul următoarelor decenii”, a continuat ministrul, scrie Agerpres.

În 2025, în plină ofensivă vamală a Statelor Unite, Canada şi ţările din Mercosur (Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay şi Uruguay) au reluat negocierile după mai mulţi ani de impas.

„Am avut deja şase runde de negocieri care progresează foarte bine, mai rămân doar câteva detalii de rezolvat”, a indicat Mauro Vieira.

Cu toate acestea, Anita Anand a recunoscut că un eventual acord comercial cu Mercosur stârneşte „îngrijorări” în rândul sectorului agricol canadian.

Semnarea acordului comercial dintre Mercosur şi Uniunea Europeană (UE) a fost amânată mai mulţi ani din cauza protestelor fermierilor europeni care se temeau de posibila sosire a unor produse sud-americane mai ieftine şi supuse unor reglementări sanitare mai lejere.

În cele din urmă, pactul a fost semnat în ianuarie şi a intrat în vigoare în mod provizoriu în mai, în aşteptarea ratificării sale de către UE.