Canalul Panama. Autoritățile panameze au preluat controlul asupra a două porturi exploatate de CK Hutchison

Autorităţile panameze au preluat luni controlul asupra a două porturi ale Canalului Panama, după ce tribunalul a anulat contractul de concesionare semnat cu grupul CK Hutchison, cu sediul în Hong Kong, care avertizează că analizează "toate căile legale disponibile", transmite AFP.
AGERPRES - mar, 24 feb. 2026, 09:22
Canalul Panama. Autoritățile panameze au preluat controlul asupra a două porturi exploatate de CK Hutchison

La sfârşitul lunii ianuarie, Curtea Supremă din Panama a declarat „neconstituţional” contractul care a permis Companiei Portuare Panama (Panama Ports Company – PPC n.r.), o filială a CK Hutchison, să gestioneze, începând din 1997, cele două porturi amplasate la capetele canalului: Cristobal pe partea Atlanticului şi Balboa pe partea Pacificului.

Preşedintele panamez Jose Raul Mulino a declarat luni că „sub pretextul exploatării celor două porturi, a fost pus la punct un teritoriu autonom timp de ani de zile”, denunţând contractul cu PPC, despre care a spus că „a subjugat o ţară întreagă fără nicio transparenţă”.

Potrivit Curţii de Conturi din Panama, care a contestat contractul de concesionare în faţa Curţii Supreme, Panama nu a primit 1,2 miliarde de dolari datorate de PPC.

În replică, CK Hutchison consideră „preluarea terminalelor drept ilegală” şi că „măsurile luate de statul panamez prezintă, de asemenea, riscuri grave pentru operaţiunile (…) şi securitatea terminalelor Balboa şi Cristobal”, a declarat conglomeratul cu sediul în Hong Kong într-un comunicat publicat marţi. De asemenea, grupul a subliniat că va continua să exploreze toate căile legale disponibile, inclusiv potenţiale acţiuni în justiţie împotriva Republicii Panama şi a agenţilor săi, precum şi a oricăror terţe părţi care au acţionat concertat cu aceştia.

Această preluare a controlului are loc în contextul în care Statele Unite încearcă să limiteze influenţa chineză asupra Canalului Panama, o cale navigabilă strategică de 80 de kilometri prin care trece aproximativ 5% din comerţul maritim global.

Săptămâna trecută, CK Hutchison a solicitat guvernului panamez să înceapă negocierile pentru a continua operarea acestor două terminale şi a evita astfel haosul.

Însă luni, „Autoritatea Maritimă din Panama a preluat posesia porturilor sale şi garantează continuitatea operaţiunilor”, a anunţat Max Florez, directorul porturilor instituţiei. Măsura a fost oficializată printr-un decret în urma publicării deciziei instanţei în monitorul oficial. „Decretul de ocupare” deschide o perioadă de tranziţie de 18 luni, timp în care porturile vor fi operate de alte două companii înainte de a fi atribuite printr-o nouă licitaţie internaţională, a explicat el.

APM Terminals, o filială a grupului danez Maersk, urmează să opereze portul Balboa pentru 26 de milioane de dolari. Terminal Investment Limited (TiL), deţinută de MSC, va opera portul Cristobal pentru aproximativ 16 milioane de dolari, a anunţat guvernul.

Anul trecut, 38% din containerele care au tranzitat Panama au trecut prin aceste două porturi.

Ministrul Muncii şi Dezvoltării, Jackeline Muroz, a dat asigurări că nu vor exista „concedieri” la cele două terminale, unde lucrează aproximativ 1.200 de persoane.

CK Hutchison susţine că este victima unui „prejudiciu grav” şi a anunţat că va contesta decizia autorităţilor din Panama în faţa Camerei Internaţionale de Comerţ (CCI), cu sediul la Paris.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe......
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...