Canalul Panama limitează traficul din cauza secetei

Autoritatea care administrează Canalul Panama a restricţionat marţi la 32 numărul de nave care pot tranzita zilnic această cale de navigaţie, din cauza scăderii nivelului apei, în urma secetei îndelungate, transmite dpa, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 26 iul. 2023, 15:37
Canalul Panama limitează traficul din cauza secetei

Anterior, numărul de vase permis era deja limitat la maximum 36 pe zi.

Acest canal din America Centrală care face legătura între Atlantic şi Pacific este una din cele mai importante căi maritime din lume. Are o lungime de circa 80 de kilometri între Colon, în nord, şi Ciudad de Panama, în sud.

Pe traseu se află trei sisteme de ecluze, cu ajutorul cărora navele sunt ridicate până la altitudinea de 28 de metri a lacului artificial Gatun, apoi coborâte din nou la nivelul mării. Pe măsură ce precipitaţiile în zonă se reduc, iar temperaturile cresc, nivelul lacului scade, ceea ce a diminuat capacitatea de navigaţie, scrie Agerpres.

Conform publicaţiei de specialitate Lloyd’s List, pescajul maxim al navelor care pot trece prin canal a scăzut la 13,4 metri, de la 15,4 metri în mod normal.

Deşi în Panama a început sezonul ploios şi se aplică măsuri de economisire a apei, sunt necesare şi alte restricţii, a afirmat Autoritatea Canalului Panama. Acestea vor duce probabil la timpi de aşteptare mai mari pentru nave.

Prin Canalul Panama trec anual circa 14.000 de nave, care asigură aproximativ 6% din comerţul mondial.

Sursă foto: https://pancanal.com/en/

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...