Cancelarul german Merz susține că există un tipar al atacurilor ruse asupra Ucrainei, care urmează convorbirilor dintre Trump și Putin

Cancelarul german Friedrich Merz vede o legătură între convorbirea telefonică de joi între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump şi atacurile aeriene masive ulterioare asupra Ucrainei, a declarat vineri Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al şefului guvernului german, relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 iul. 2025, 22:00
Cancelarul german Merz susține că există un tipar al atacurilor ruse asupra Ucrainei, care urmează convorbirilor dintre Trump și Putin

Cancelarul a remarcat de mai multe ori în ultimele zile „că există un tipar cu preşedintele rus şi că apelurile telefonice sunt de obicei însoţite de atacuri şi mai dure” asupra Ucrainei, a spus Stefan Kornelius la Berlin.

„Ceea ce s-a întâmplat aseară a susţinut sau a întărit această impresie”, a adăugat Kornelius.

Preşedinţii american şi rus au discutat joi la telefon, după care autorităţile ucrainene au raportat peste 500 de atacuri ruseşti cu drone, rachete şi rachete de croazieră. Ţinta principală a fost capitala Kiev, unde primarul Vitali Kliciko a declarat că 23 de persoane au fost rănite.

Merz a vorbit, de asemenea, cu Trump la telefon joi, au confirmat surse guvernamentale pentru dpa.

Revista Spiegel a relatat că discuţia s-a concentrat pe consolidarea apărării aeriene pentru Ucraina şi pe probleme comerciale.

Atacurile masive asupra Ucrainei în urma convorbirii telefonice Putin-Trump vorbesc de la sine, a spus Kornelius.

El a sperat că acest lucru va contribui la „o decizie privind atitudinea faţă de Rusia, în special în ceea ce priveşte sancţiunile”.

Până în prezent, Trump nu a respectat solicitările UE de a înăspri sancţiunile împotriva Rusiei.

La începutul mandatului său, Merz a sugerat că va avea o convorbire telefonică cu Putin.

„Aceasta este o opţiune”, a spus el în timpul vizitei sale la Kiev la mijlocul lunii mai, într-un interviu acordat presei germane.

Săptămână trecută însă, cancelarul s-a abţinut de la a formula o dorinţă similară privind o eventuală discuţie telefonică cu Putin, într-un interviu acordat ziarului german Süddeutsche Zeitung.

„Cea mai recentă vizită a premierului ungar (Viktor Orbán) la Moscova a fost urmată de bombardamente intense ale Rusiei asupra Kievului şi a unui spital”, a spus Merz.

„Ultima convorbire telefonică cu predecesorul meu a fost urmată de bombe asupra unui spital de copii”, a adăugat el, referindu-se la o discuţie telefonică între Putin şi fostul cancelar Olaf Scholz în noiembrie.

Merz a spus că se va abţine de la convorbiri telefonice cu Putin pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte, dacă rezultatul acestor discuţii sunt atacurile.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice......
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia a plasat luni pe orbită un satelit militar la bordul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b, a anunţat Ministerul Apărării ...
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Embedd, startup-ul care dezvoltă infrastructură pentru inteligență artificială fizică (physical AI), a atras 2,7 milioane ...