Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, insistă pe o autonomie europeană faţă de Statele Unite

Cancelarul german Friedrich Merz a subliniat luni necesitatea unei autonomii sporite a Uniunii Europene în sectoarele strategice faţă de Statele Unite, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 feb. 2026, 08:01
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, insistă pe o autonomie europeană faţă de Statele Unite

„Trebuie să devenim mai suverani şi mai independenţi, în special în domeniul tehnologic. Şi da, acest lucru este valabil şi faţă Statele Unite ale Americii”, a declarat Friedrich Merz la recepţia anuală găzduită de operatorul bursier Deutsche Bürse la Eschborn, lângă Frankfurt (vest).

Pentru că „trebuie să recunoaştem că relaţiile transatlantice s-au schimbat”, o evoluţie pe care o observă cu „regret”, „dar nostalgia şi rememorarea trecutului nu ne ajută”, a subliniat el.

Aceste remarci vin după recenta dispută cu Statele Unite în legătură cu Groenlanda care, potrivit preşedintelui francez Emmanuel Macron, a reprezentat „un apel la o trezire strategică” pentru Europa.

În ultimele decenii, „am irosit un potenţial enorm de creştere în Europa prin reforme întârziate, restricţii inutile impuse iniţiativei companiilor şi reglementare excesivă”, a continuat Merz.

Potrivit liderului conservator, europenii „nu mai sunt atât de puternici din punct de vedere economic pe cât ar putea fi.

Merz a subliniat, de asemenea, oportunităţile existente: „În jurul nostru există state emergente, majoritar democratice, cu pieţe în expansiune, care caută în mod explicit ceea ce avem de oferit noi, europenii”.

Referindu-se la acordul comercial Mercosur, a cărui adoptare în Europa a fost întârziată, el a pledat pentru „parteneriate bazate pe consideraţie reciprocă, respect reciproc, respectarea regulilor şi fiabilitate”.

Merz consideră că Germania este în măsură să „devină centrul unei reţele dinamice şi agile de state suverane care continuă să mizeze, în beneficiul tuturor, pe multilateralism şi liber schimb”.

El a subliniat, de asemenea, că, la iniţiativa sa, Consiliul European se va reuni săptămâna viitoare pentru „un summit extraordinar, sau mai degrabă o reuniune informală” unde „dorim să discutăm împreună noi măsuri pentru a consolida competitivitatea europeană”.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François Provost, directorul general al grupului care include și marca Dacia......
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Situație de alertă maximă în Republica Moldova, unde securitatea cetățenilor a fost pusă din nou în pericol direct. ...