Când se dă drumul la căldură în Bucureşti – Anunţ oficial Termoenergetica

Compania Municipală Termoenergetica anunţă, luni, că începe procesul de furnizare a agentului termic pentru încălzire, conform graficului.
AGERPRES - lun, 06 oct. 2025, 12:34
Când se dă drumul la căldură în Bucureşti - Anunţ oficial Termoenergetica

„Având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi faptul că există încă asociaţii de proprietari/locatari care nu au deschis circuitul de încălzire, furnizarea agentului termic se va resimţi gradual”, conform unui comunicat transmis de companie.

Pentru a asigura o distribuţie optimă a căldurii în întreaga reţea, CMTEB porneşte gradual surselor de furnizare a agentului termic, scrie Agerpres.

Totodată, compania a solicitat mărirea debitului şi a sarcinii termice pentru cele două centrale ELCEN aflate în funcţiune.

De asemenea, Termoenergetica a cerut tuturor producătorilor de energie termică să pornească centralele de producere a energiei termice începând de luni, 6 octombrie.

Pentru a optimiza distribuţia căldurii în sistem, vor fi efectuate manevre de echilibrare hidraulică, se menţionează în comunicat.

În cadrul procesului de echilibrare hidraulică şi de creştere graduală a parametrilor de furnizare şi până la finalizarea tuturor lucrărilor deschise în cadrul mai multor şantiere, pot apărea temporar disfuncţionalităţi în următoarele zone:

Sector 1 – Piaţa Gării, Cuza, Piaţa Victoriei, Zona Aviaţiei;

Sector 2 – Doamna Ghica, Vulcanei, Lacul Tei, Oteşani, Maşina de Pâine;

Sector 3 – Mircea Vodă, Moşilor, Călăraşi, Labirint;

Sector 4 – Luică, Reşiţa, Giurgiului;

Sector 5 – Dumbrava Nouă, Calea Rahovei, Alexandria;

Sector 6 – Constructorilor, Splaiul Independenţei, Calea Giuleşti.

„Echipele CMTEB monitorizează permanent situaţia şi intervin pentru remedierea rapidă a eventualelor dezechilibre în distribuţia agentului termic şi pot acorda asistenţă asociaţiilor de proprietari/locatari care doresc să deschidă circuitul de încălzire pentru a beneficia de confort termic”, precizează compania.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Te-ar mai putea interesa și
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, dar și cu creșterea prețurilor la energie din piață,......
Luca Niculescu se va întâlni joi cu PSD, PNL și UDMR. Discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Luca Niculescu se va întâlni joi cu PSD, PNL și UDMR. Discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor ...
Finlanda împiedică vânzarea a șase imobile către străini, din motive de securitate națională
Finlanda împiedică vânzarea a șase imobile către străini, din motive de securitate națională
Ministerul finlandez al Apărării a informat miercuri că a blocat vânzarea a şase proprietăţi imobiliare din ţară ...
Donald Trump şi-ar dori ca unul dintre complexele sale de golf să devină reședință prezidențială
Donald Trump şi-ar dori ca unul dintre complexele sale de golf să devină reședință prezidențială
Preşedintele american Donald Trump şi-ar dori ca un complex de golf luxos pe care îl deţine în Florida să fie transformat ...