Vom zbura cu low-cost la Moscova când se vor decide ruşii

Mai multe companii aeriane din toată Europa se confruntă cu dificultăţi financiare. Iar pe rutele companiilor aeriene care dau faliment se bat restul companiilor care vor să-şi diversifice portofoliul.
Andrada Ghira - S, 23 mart. 2013, 17:20
Vom zbura cu low-cost la Moscova când se vor decide ruşii

Primul faliment al anului 2013 în industria aviaţiei europene a fost cel al companiei ucrainiene Aerosvit, care opera şi zboruri pe ruta Bucureşti-Kiev din 30 aprilie 2010.

Aerosvit a fost nevoită să-şi înceteze operaţiunile din cauza datoriilor către autorităţile aeroportuare. Privat Group, din care face parte şi compania aeriană, deţinut de omul de afaceri Ihor Kolomojkyj, a acumulat datorii de aproximativ 420 de milioane de euro. Multe dintre cursele pe care le opera Aerosvit au fost anulate sau aveau întârzieri majore. Din 8 ianuarie, Ukraine International Airlines a fost de acord să preia o parte din cursele Aerosvit. Câteva zile mai târziu, IATA suspendă compania din asociaţie.

Bătălia între companiile rămase pe piaţa din Ucraina se dă pentru rutele defunctei Aerosvit.

Unul dintre competitori este Wizz Air Ucraina, compania-soră a Wizz Air, cu baza la Budapesta. Compania a aplicat la sfârşitul lunii ianuarie pentru drepturile de trafic a câtorva dintre rutele pe care opera Aerosvit. Astfel, compania ia în calcul lansarea unor noi rute. Lista cuprinde următoarele destinaţii: Astana, Baku, Batumi, Bucureşti, Chişinau, Dubai, Istanbul, Larnaca, Minsk, Moscova, Neapole, Praga, St. Petersburg, Sofia, Stockholm, Tel Aviv, Thessaloniki, Vilnius, Varşovia şi Erevan. Dacă Wizz Air Ucraina va primi acordul autorităţilor de la Kiev, atunci va creşte numărul avioanelor la opt în următorii trei ani, iar noile puncte apărute pe harta Wizz Air vor crea posibilitatea conectării noilor destinaţii cu cele 16 baze, printre care şi cea din România. Astfel, românii ar putea călătorii cu low-costul până la Kiev şi de acolo la Moscova.

Ruşii nu s-au decis încă

Dar, lucrurile se mişcă mai greu. În toamna anului trecut, Wizz Air a primit drepturile de trafic pe rutele operate de compania Malev, ceea ce îi permite să zboare de pe aeroportul din Budaptesta spre Rusia şi Turcia. Anunţul noilor rute spre Antalya, Istanbul şi Moscova urmau să fie anunţate odată că aprobarea bilaterală a acestor condiţii.

Însă, chiar dacă autorităţile de la Budapesta şi-au dat acordul pentru ca Wizz Air să preia rutele Malev, ruşii nu se grăbesc. Wizz Air încă aşteaptă aprobarea. La fel ca şi în cazul rutelor Aerosvit. Să fie coincidenţă sau nu, unul dintre cei mai mari investitori ai Wizz Air este Indigo Partners, care s-a aflat şi în spatele companiei low-cost Avianova, care a intrat în faliment, după lupta cu autorităţile ruse de reglementare, scrie publicaţia anna.aero.

Şefii Wizz Air Ucraina văd în rutele Aerosvit o oportunitate, însă pun subsemnul întrebării tranptarenţa autorităţilor. Pentru a vă face o idee, Aerosvit oferea zboruri către mai mult de 60 de destinaţii internaţionale. O parte din rute au fost preluate de celalte companii ucrainiene, însă Wizz Air ţinteşte spre cele 20 de noi rute, din care 19 au aparţinut Aerosvit. Printre ele se numără şi ruta Kiev-Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile turbine
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile ...
Mai multe parcuri eoliene de mari dimenisuni, începute în trecut, ar urma să fie finalizate în acest an. Doar socotind proiectele identificate de noi, la finalul anului vom avea în plus spre 500......
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat de BEI
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, luni, că a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) într-un nou ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj de aproape 170 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri de peste 2% pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare ...
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Reforma justiției este adesea discutată ca un exercițiu tehnic, rezervat profesioniștilor sistemului. În realitate, ...