Canon lansează Programul de Dezvoltare pentru studenţi 2023, dedicat viitorilor fotojurnalişti

Canon Europe deschide din nou înscrierile pentru renumitul Program Canon de Dezvoltare pentru studenţi (PCDS), aflat la cea de-a şaptea ediţie. Programul oferă acces şi expunere la profesionişti cu experienţă din comunitatea de fotografi, precum şi oportunitatea de a participa la evenimente importante.
Lidia Neagu - mar, 14 mart. 2023, 18:35
Canon lansează Programul de Dezvoltare pentru studenţi 2023, dedicat viitorilor fotojurnalişti

Programul a devenit o rampă de lansare importantă pentru generaţiile următoare de fotojurnalişti. Foştii absolvenţi lucrează acum cu agenţii de ştiri renumite şi publicaţii internaţionale; de exemplu Chiara Negrello, una dintre participantele din 2021, ale cărei lucrări au apărut cu regularitate în New York Times, Vasilis Tsiolis, unul din participanţii din 2022, al cărui reportaj emoţionant despre păstorii nomazi de capre din Grecia a fost publicat de The Guardian şi Sara Affolter, din Elveţia, care a fost susţinută de Ulla Lohmann, mentorul său din cadrul PCDS, pe parcursul publicării primei sale cărţi despre drepturile animalelor.

Programul se adresează studenţilor şi stagiarilor care studiază şi au domiciliul în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar înscrierile au loc în perioada 13 martie – 16 aprilie. De asemenea, există un număr limitat de locuri disponibile pentru recomandări din partea fotografilor profesionişti. Cererile vor fi analizate de o comisie de redactori de la Getty Images, Reuters şi AFP care vor decide lista iniţială cu 100 cei mai talentaţi candidaţi din regiune. 

Mentorat individual

Cei 100 de studenţi selectaţi vor participa la sesiuni individuale de mentorat cu unul dintre mentorii programului, pentru a discuta despre activitatea lor şi despre planurile profesionale pe termen lung. Pe parcursul verii, aceştia vor avea împreună sesiuni virtuale pentru a stabili detalii legate de portofoliu şi proiect, concentrându-se în special pe opţiuni de editare şi moduri de îmbunătăţire a aptitudinilor narative şi pe dezvoltarea unui stil autentic personal. 

Daniel Etter, Ambasador Canon şi fotojurnalist, a declarat: „Programul Canon de Dezvoltare pentru studenţi a devenit una dintre cele mai importante iniţiative pentru sprijinirea şi conectarea tinerilor fotografi. Pentru mine, a fost un privilegiu să urmăresc munca şi dezvoltarea participanţilor de-a lungul anilor. Este extraordinar că şi anul acesta Programul le oferă tinerilor fotografi acces la unul dintre cele mai importante evenimente din industrie şi la cei mai apreciaţi fotojurnalişti, dar şi sprijin financiar şi o platformă pentru a-şi lansa carierele.“ 

Workshop în Girona şi Visa pour l’Image în Perpignan, Franţa 

În septembrie, 30 de studenţi vor fi invitaţi la un workshop Canon de cinci zile pe un domeniu catalan din Girona, Spania, iar în ultima seară vor participa la festivalul internaţional de fotojurnalism Visa pour l’Image din Perpignan, Franţa.

Workshop-ul va oferi un cadru restrâns pentru a face schimb de idei şi pentru a cunoaşte fotografi renumiţi, precum fotojurnalistul premiat Brent Stirton, director al departamentului de fotografie de la The Guardian, Fiona Shields şi Lars Lindemann, director de fotografie la revista germană GEO Magazine. Evaluările portofoliilor în grup oferă studenţilor o oportunitate unică de învăţare şi şansa de a analiza lucrările colegilor, dar şi de a primi feedback profesional despre lucrările proprii. De asemenea, Ambasadorul Canon Paolo Verzone va susţine pentru participanţi un masterclass practic despre moduri de iluminare în fotografie.

Pe lângă expoziţiile şi proiecţiile de seară din cadrul Visa pour l’Image, studenţii vor avea ocazia să participe la evaluări suplimentare ale portofoliilor şi să îşi extindă reţeaua de contacte.

Hamburg Portfolio Review

După ce şi-au îmbunătăţit portofoliul şi au învăţat cum să îşi prezinte lucrările pe parcursul programului, un grup final de cinci persoane va avea ocazia de a participa la Hamburg Portfolio Review. Timp de trei zile, fiecare finalist va participa la evaluări de portofoliu individuale şi la o serie de întâlniri exclusiviste cu redactori importanţi din industrie. Fiecare participant va primi o bursă de 2.000 de euro, precum şi echipamente Canon de ultimă generaţie pentru a-i susţine într-o nouă etapă creativă. 

Pentru a aplica la Programul Canon de Dezvoltare pentru studenţi 2023 sau pentru a citi condiţiile de participare, vizitaţi: https://www.canon.ro/get-involved/student-development-programme/

Te-ar mai putea interesa și
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanța, va pune la......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...