Canon lansează seria ProStream 3000, o noua generaţie de imprimante inkjet de viteză mare, pentru piaţa de imprimare comercială

Compania Canon a anunțat în cadrul evenimentului Hunkeler Innovationdays, organizat în Elveția, lansarea seriei ProStream 3000, o nouă generaţie de imprimante inkjet, de viteză mare, conectate la internet, pentru imprimare comercială. Pornind de la platforma tehnologică ProStream, noua serie ProStream 3000 oferă constant calitate echivalentă offset şi poate fi folosită cu o varietate extinsă de suporturi, inclusiv carton, oferind viteze de imprimare mai mari şi facilitând producţia digitală ultrarapidă a unei game variate de lucrări de imprimare comercială.
Ion Dobreanu - lun, 06 mart. 2023, 19:35
Canon lansează seria ProStream 3000, o noua generaţie de imprimante inkjet de viteză mare, pentru piaţa de imprimare comercială

Compatibilitatea cu numeroase suporturi le permite companiilor de imprimare – inclusiv imprimare comercială generală şi imprimare online, tipografii şi firme specializate în produse foto – să transfere lucrările de volum şi valoare mare de pe echipamentele offset şi tehnologiile tradiţionale. Cu ProStream, utilizatorii se pot bucura din plin de toate beneficiile productivităţii end-to-end oferită de produsele inkjet pentru numeroase aplicaţii, de la corespondenţă directă şi cărţi la ilustrate, afişe şi calendare.

Disponibilă în două variante, ProStream 3080 cu 80m pe minut şi ProStream 3133 cu 133m pe minut, noua serie de prese oferă calitate deosebită la imprimare, specifică echipamentelor ProStream, pe lăţimi de până la 558mm şi pe lungimi de până la 1524mm. Noua serie ProStream poate imprima până la 11.300 de coli 4/4 B2 pe oră sau 1790 de pagini A4 4/4 pe minut, echivalent cu un total de 58 milioane de pagini A4 pe lună, pe o gamă variată de suporturi cu greutate variabilă, inclusiv pe hârtie standard offset cretată, necretată şi optimizată pentru inkjet de până la 300gmp, fără a fi nevoie de încetinirea producţiei la utilizarea suporturilor mai grele.

Pentru a putea oferi calitate offset la viteze mai mari pe o varietate mai mare de suporturi, seria ProStream 3000 foloseşte un sistem de uscare îmbunătăţit. Acesta a fost dezvoltat pornind de la seria de succes ProStream 1000 şi foloseşte flotaţia cu aer pe traseul pentru hârtie pentru a proteja calitatea suprafeţei materialului imprimat pe parcursul tuturor etapelor. Noul design asimetric al seriei ProStream 3000 ajută la uscarea uniformă a materialelor în mod controlat, evitând contactul cu hârtia şi asigurând calitatea excepţională a materialelor chiar şi pe suporturile cele mai sensibile la zgârieturi.

Calitatea constantă deosebită în culori clare şi intense este asigurată de capetele de imprimare 1200dpi piezo, cu picătură la cerere, împreună cu cernelurile eficiente pe bază de apă cu polimeri şi cu Smart ColorGrip, o nouă variantă de soluţie Canon pentru tratarea hârtiei. Cu Smart ColorGrip, opţiune disponibilă acum şi pentru seria ProStream 1000, cantitatea de soluţie ColorGrip aplicată poate fi personalizată şi ajustată pentru anumite zone ale paginii, pentru aplicarea unei cantităţi mai mari sau mai mici de cerneală, obţinându-se astfel rezultate optime la imprimare.

Inline Quality Control, un sistem de camere Canon de înaltă performanţă, asigură verificarea automată a calităţii la imprimare. Echipamentele care folosesc această funcţie nu mai au nevoie de un operator pentru controlul calităţii, iar productivitatea generală a acestora este îmbunătăţită.

Datorită eficienţei crescute a sistemului de uscare, noul ProStream consumă mai puţină energie decât seria 1000 pentru majoritatea aplicaţiilor, iar echipamentele pot fi conectate la o sursă de curent de putere mai mică. Astfel, seria ProStream 3000 este o alegere practică şi se potriveşte mai bine în infrastructura electrică a companiilor de imprimare mai mici. În plus, locul unităţilor de uscare şi răcire şi al sursei de energie a fost schimbat în arhitectura noilor produse, pentru mai multă accesibilitate şi operabilitate.

„Clienţii din toată lumea se bucură deja de productivitatea excepţională a echipamentelor ProStream la imprimarea unei game vaste de materiale, de la cărţi cu profituri consistente, la corespondenţă directă premium, toate acestea cu pierderi minime şi cu durată de funcţionare maximă”, a declarat Jennifer Kolloczek, European Planning, Marketing & Innovation Senior Director, Production Print la Canon Europe.

„Odată cu lansarea noii serii ProStream 3000, ne dorim să extindem această platformă de succes şi să oferim imprimante rapide, eficiente şi versatile care să ajute la dezvoltare. Productivitatea îmbunătăţită pentru o gamă variată de aplicaţii le oferă utilizatorilor posibilitatea să redirecţioneze tot mai multe lucrări de pe offset şi alte echipamente către imprimarea digitală la cerere, reducând timpul de predare, pierderile şi risipa, aducând mai mult profit şi răspunzând solicitărilor companiilor pentru intervale mai scurte de predare.“

Primul ProStream 3000 va fi instalat la Pixartprinting Group în Italia, unde se alătură flotei de trei imprimante ProStream 1800, care a contribuit la optimizarea marginilor de profit împreună cu echipamentele offset şi tehnologiile B2 digitale pe bază de toner deja existente, fără a compromite calitatea.

„Folosim doar cele mai avansate echipamente pentru imprimarea produselor noastre. Am instalat primul echipament ProStream în 2018 şi am optimizat producţia alegând echipamentul cel mai profitabil pentru client, în funcţie de lucrare. Cele mai importante beneficii au fost creşterea productivităţii şi a eficienţei, dar şi uşurinţa cu care poate fi utilizat echipamentul”, a declarat Alessio Piazzetta, Chief Manufacturing Officer la Pixartprinting Group.

Ţinând cont de impactul tehnologiei ProStream asupra veniturilor companiei noastre, Pixartprinting a ales să folosească şi mai mult puterea echipamentelor inkjet şi să investească în prese de generaţie viitoare, pentru a respecta standardele de eficienţă ale echipamentelor stabilite de companie şi pentru a transfera mai multe lucrări către imprimare inkjet.

Seria ProStream 3000 a fost lansată în cadrul evenimentului Hunkeler Innovationdays (27 februarie – 2 martie 2023, Lucerna, Elveţia), unde a fost folosită la demonstraţii live cu fluxuri de producţie pentru numeroare aplicaţii de imprimare comercială. Noua serie de prese va fi disponibilă imediat şi comercializată direct de Canon sau de partenerii Canon acreditați, în funcţie de ţară.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: Expansiunea parcurilor fotovoltaice pune în pericol o parte dintre cele mai bune terenuri arabile
SUA: Expansiunea parcurilor fotovoltaice pune în pericol o parte dintre cele mai bune terenuri arabile
Boom-ul energiei regenerabile riscă să prejudicieze o parte dintre cele mai bune terenuri arabile din America, în state cu cele mai mari randamente la culturile agricole, precum Indiana, Illinois......
Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO – presă
Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO – presă
Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general ...
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, a cerut duminică "să nu se deschidă ...
NN România a plătit 25 de milioane de euro către clienții ING Bank România în ultimii 10 ani, în baza parteneriatului de bancassurance încheiat între cele două entități pentru un milion de clienți
NN România a plătit 25 de milioane de euro către clienții ING Bank România în ultimii 10 ani, în baza parteneriatului ...
NN România și ING Bank România au susținut peste un milion de clienți să beneficieze de protecție financiară prin ...