Capacitatea de înmagazinare a gazelor a crescut în România, la 3,3 miliarde metri cubi, ținta este de 4 miliarde la nivelul lui 2027

27 02. 2024
depozit-gaze-depogaz

“Capacitatea de înmagazinare deja a crescut. De la 3 miliarde de metri cubi la 3,3 miliarde de metri cubi capacitate de înmagazinare în România. Capacitatea de extracţie din depozite, de la 28-29 mil. metri cubi pe zi a crescut la 32-34 mil metri cubi pe zi. Capacitatea de injecţie momentan se menţine la 20-22 mil. metri cubi pe zi. În dinamica de dezvoltare şi situaţia geopolitică în care ne desfăşurăm activitatea Depogaz şi-a stabilit ca şi ţinte pentru finalul 2026, începutul 2027 să ajungem la o capacitate de 4 mld. metri cubi, iar după 2027 încercăm să ajungem la 4,2 -4,5 mld. metri cubi”, a spus Vasile Cârstea, general manager la Depogaz, la Zf Power Summit.

Cârstea a vorbit despre proiectul extinderii celui mai mare depozit pe care îl administrează compania, Bilciurești, proiect despre care am scris AICI.

“În acest moment avem în dezvoltare depozitul de la Bilciureşti şi mulţi poate urmăresc achiziţia pe SEAP şi sunt interesaţi de acest proiect, proiect pentru care Depogaz a obţinut fonduri europene undeva la 39 de milioane de euro. Valoarea proiectului se ridică la 126 de milioane de euro. Faza unu a proiectului a fost încheiată cu succes astfel încât surplusul de capacitate şi capacitate de extracţie de aici apare”, a spus Cârstea.

Oficialul Depogaz a mai spus că la ora actuală nivelul de umplere al depozitelor de gaze este de 54-55%.