Capital Economics: Deprecierea leului va continua. Cel puţin până la decizia Curţii Constituţionale

Deprecierea leului va continua până la decizia Curţii Constituţionale (CC), după care presiunea s-ar putea reduce în cazul unei hotărâri acceptate de clasa politică, dar într-un scenariu pesimist BNR nu ar putea împiedica o depreciere mai puternică, potrivit unei analize Capital Economics.
Economica.net - J, 02 aug. 2012, 18:00
Capital Economics: Deprecierea leului va continua. Cel puţin până la decizia Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, anunţând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

„Decizia Curţii Constituţionale a adăugat un nou strat de incertitudine la instabilitatea politică din România. Până la anunţarea unei decizii a Curţii în septembrie, încrederea investitorilor va fi, probabil, afectată în continuare. Nu sunt sigur cât de tare se va deprecia leul în urma anunţului. Banca Naţională a României are rezerve valutare relativ ridicate şi ar putea interveni pe pieţele valutare pentru a împiedica o prăbuşire a leului”, a declarat pentru MEDIAFAX analistul Capital Economics William Jackson.

Având în vedere incertitudinea „enormă” din jurul evenimentelor din România, analistul propune mai multe scenarii.

Cel mai bun scenariu ar fi ca toate forţele politice să accepte decizia din septembrie a Curţii Constituţionale, situaţie în care presiunea asupra leului s-ar putea reduce spre sfârşitul anului.

„În cel mai bun scenariu, verificarea listelor electorale de către Curtea Constituţională sporeşte credibilitatea deciziei finale (oricare ar fi aceasta), iar părţile implicate o acceptă. Această evoluţie nu pare complet nerealistă, întrucât România a mai trecut prin situaţii de instabilitate politică. În acest caz, încrederea (atât pe piaţa internă cât şi pe cea internaţională, n.r.) se va deteriora în continuare în următoarea lună, dar s-ar putea îmbunătăţi începând din septembrie. În consecinţă, leul şi randamentele obligaţiunilor s-ar afla sub o presiune mai redusă spre sfârşitul anului”, se arată în analiza firmei britanice.

Cel mai negativ scenariu ar presupune noi tentative ale Guvernului de a-l înlătura pe preşedintele suspendat, Traian Băsescu, paralizia generală a luării deciziilor în România sau relaxarea unor ţinte din programul cu FMI pentru atragerea de sprijin popular şi ar fi urmat de o depreciere puternică a leului.

„În cel mai rău caz, evenimentele se desfăşoară într-un asemenea mod încât pun sub semnul întrebării programul României cu FMI şi UE, situaţie care ar determina probabil îngrijorarea puternică a investitorilor, ar duce la creşterea randamentelor obligaţiunilor, ar lovi încrederea consumatorilor şi mediului de afaceri, scăzând cheltuielile de consum. Într-un astfel de caz, nu sunt sigur că rezervele BNR ar fi suficiente pentru a împiedica o depreciere mai puternică a leului, iar banca centrală ar putea recurge la majorări defensive ale dobânzilor”, declară Jackson.

Un astfel de scenariu negativ s-ar putea desfăşura în mai multe moduri, consideră analistul.

„De exemplu, dacă Guvernul caută noi modalităţi de a-l înlătura pe Băsescu, atrăgând reproşuri din partea Comisiei Europene, dacă se ajunge într-o situaţie de paralizie generală a politicilor sau dacă Guvernul încearcă să-şi crească susţinerea (în rândul populaţiei, n.r.) prin relaxarea politicii fiscale şi încălcarea ţintelor din programul cu FMI şi UE”, afirmă analistul Capital Economics.

El afirmă că orice s-ar întâmpla, având în vedere vulnerabilitatea României la problemele de la periferia zonei euro, această incertitudine este „ultimul lucru de care are nevoie”.

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii iulie, cu 4,2%, până la un un record istoric de 4,65 lei/euro. Percepţia jucătorilor a fost afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.

Moneda naţională s-a depreciat şi joi, după ce Curtea Constituţională a anunţat că amână adoptarea deciziei privind referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, iar cotaţiile au urcat peste 4,63 lei/euro, pe volume reduse.

Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...