Capital Economics: Instabilitatea politică se va prelungi, împingând leul la noi minime

Economica.net
30 07. 2012
leu_euro_31615400_62145100

„Se pare că România se îndreaptă către o perioadă prelungită de instabilitate politică (…) Dacă guvernul va recurge la măsuri alternative în încercarea de a-l îndepărta pe Traian Băsescu, am putea vedea noi măsuri din partea Comisiei Europene (…) şi noi semne de întrebare privind acordul de precauţie cu FMI şi UE”, potrivit unei analize transmise luni de compania britanică de consultanţă.

Capital Economics notează că referendumul s-a soldat cu „aparenta supravieţuire” a preşedintelui.

Rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central arată că prezenţa la referendumul organizat duminică a fost de 46,23%, astfel că nu s-a întrunit cvorumul necesar, de 50% plus unu dintre alegătorii trecuţi pe liste. Dintre cei care au votat, 87,52% s-au pronunţat în favoarea demiterii. Rezultatele sunt valabile după centralizarea datelor din 99,97% din secţiile de votare.

Leul, dobânzile datoriei de stat şi alte active româneşti vor resimţi presiuni susţinute în următoarea perioadă, anticipează analiştii londonezi.

Moneda naţională ar putea atinge un nou minim istoric, dincolo de recordul de 4,64 lei pe euro înregistrat săptămâna trecută, notează Capital Economics.

În acest context, analiştii consideră că instabilitatea politică va împiedica BNR să reducă dobânda de politică monetară, justificând mai degrabă „majorări defensive”.

Capital Economics anticipează că Banca Naţională va continua să „domolească” fluctuaţiile leului prin intervenţii valutare, iar dobânda va fi menţinută cel mai probabil la 5,25% la şedinţa de joi a consiliului de politică monetară.

Moneda naţională a continuat să se aprecieze în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat referinţe în scădere semnificativă pentru euro şi dolar, de 4,5558 lei/euro, respectiv 3,7086 lei/dolar, minimele ultimelor două săptămâni.

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii iulie, influenţat şi de percepţia investitorilor privind turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.