Capitala Poloniei alocă 30 de milioane de dolari pentru adăposturi antiaeriene şi alte măsuri de securitate

Capitala Poloniei, Varşovia, va cheltui 117 milioane de zloţi (30 de milioane de dolari) în următorii doi-trei ani pe adăposturi antiaeriene şi alte măsuri de securitate, a anunţat miercuri primarul oraşului, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 13 mart. 2024, 14:59
Capitala Poloniei alocă 30 de milioane de dolari pentru adăposturi antiaeriene şi alte măsuri de securitate

Deşi Polonia, stat membru al NATO, şi-a asigurat cetăţenii că apartenenţa sa la alianţa militară occidentală le garantează securitatea în faţa unui atac rus, invazia rusă din Ucraina învecinată a determinat lansarea de pregătiri pentru potenţiale atacuri, notează Reuters.

„Din propria noastră iniţiativă, am efectuat un inventar al spaţiilor de adăpostire”, a declarat într-o conferinţă de presă primarul Rafal Trzaskowski.

Varşovia dispune de circa 7 milioane de metri pătraţi de spaţii care ar putea fi folosite ca adăposturi, inclusiv parcări subterane şi staţii de metrou, a explicat el.

„117 milioane (de zloţi) pentru îmbunătăţirea siguranţei – sunt bani pentru următorii doi sau trei ani şi suntem gata să alocăm şi mai mult în acest scop”, a adăugat primarul.

Spitalele vor fi pregătite să facă faţă ameninţărilor şi publicul va fi educat pentru a şti cum să acţioneze în cazuri de urgenţe, a mai spus Rafal Trzaskowski.

În 2022, autorităţile au afirmat că serviciile de pompieri verifică starea celor 62.000 de adăposturi aeriene din Polonia.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit unui anunț al avocaților de la Vlasceanu & Partners, care au asistat......
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul ...
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...