Întâi, contextul:
Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Adrian şi Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, va cumpăra firmele prin care Carrefour operează pe piaţa românească. Informaţia a fost confirmată joi, 12 februarie, de oficiali ai Carrefour care au precizat că au intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding, pentru vânzarea entităţilor sale juridice din România.
Dacă tranzacţia se va perfecta şi dacă Pavăl Holding va prelua toate firmele prin care Carrefour operează în ţara noastră, atunci fraţii Pavăl ar putea deveni cei mai mari angajatori din România, arată calculele făcute de Economica.net pe baza valorilor numărului mediu de salariaţi ai tuturor entităţilor juridice implicate în această tranzacţie din anul 2024. Spunem că ar putea deveni cei mai mari angajatori, pentru că deocamdată nu putem să ştim cum va arăta dinamica numărului de salariaţi ai celorlalţi mari angajatori privaţi din ţara noastră, dintre care amintim pe Kaufland Romania SCS, Lidl Discount, Mega Image.
Cum am ajuns la acest rezultat
Am folosit ca referinţă situaţiile financiare ale firmelor private şi ale companiilor de stat cu cel mai mare număr mediu de salariaţi în anul 2024, acesta fiind anul pentru care e disponibil cel mai recent bilanţ depus de societăţi la Finanţe.
Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România, Supeco Investment, Romania Hypermarche. Grupul Carrefour are, în total, un număr mediu de 12.601 angajaţi în cele trei firme antemenţionate, în anul 2024, arată calculele Economica.net bazate pe bilanţurile societăţilor.
Carrefour a avut cea mai mare consolidare intragrup din 2024: Carrefour România a absorbit patru firme din grup şi le-a integrat într-o singură societate, după cum Economica.net a anunţat în iulie 2024.
Fraţii Pavăl deţin indirect, prin vehiculul de investiţii Pavăl Holding, Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România.
Dedeman a lucrat cu un număr mediu de 12.313 angajaţi pe parcursul anului 2024.
Dacă fraţii Pavăl vor prelua integral cele trei firme prin care Carrefour operează pe piaţa locală, numărul salariaţilor firmelor lor se va apropia de 25.000 de oameni, luând ca reper valoarile aferente anului 2024, cele mai recente disponibile la Finanţe, arată calculele Economica.net pe baza bilanţurilor societăţilor implicate în tranzacţie.
„Îngheţând” condiţiile de pe piaţa locală, după perfectarea tranzacţiei prin care fraţii Pavăl vor prelua Carrefour, au şanse mari să fie cei mai mari angajatori din ţară.
Carrefour România operează o rețea de 478 de magazine, dintre care 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 de magazine de proximitate și 30 de magazine discount.
Dedeman a încheiat anul 2025 cu 65 de magazine în România, 5 centre logistice, un parc auto propriu.