Căpșunile pot preveni și trata ulcerul stomacal provocat de alcool

Un studiul a demonstrat că proprietăţile antioxidante ale căpşunilor pot acţiona ca o barieră protectoare împotriva ulcerului de stomac, în special la persoanele care abuzează de consumul de alcool.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 11:30

Persoanele care suferă de ulcer la stomac ar trebui să consume căpşuni proaspete, mai ales dacă boala apare ca urmare a consumului excesiv de alcool, arată un studiu publicat în revista americană PLoS (Public Library of Science), citat de metrofrance.com.

Studiul realizat pentru descoperirea de noi mijloace de protecţie a stomacului a demonstrat că proprietăţile antioxidante ale căpşunilor pot acţiona ca o barieră protectoare împotriva ulcerului.

În cadrul studiului, o echipă de cercetători italieni, sârbi şi spanioli au hrănit un grup de şoareci cu bucăţi de căpşuni timp de zece zile şi apoi le-au provocat tulburări gastrice, administrându-le etanol. Un alt grup de şoareci a primit şi el etanol, însă fără să consume căpşuni în prealabil. Rozătoarele care mâncaseră căpşuni au avut mai puţine ulceraţii decât cele care nu consumaseră astfel de fructe.

Cercetătorii au descoperit că antioxidanţii din căpşuni ajută nu numai peretele stomacului, ci acţionează şi asupra elementelor de apărare şi a enzimelor din corp. Consumul de căpşuni poate reduce şi tulburările de dinaintea sau de după apariţia inflamaţiei.

Noile descoperiri ar putea permite dezvoltarea unor noi tratamente împotriva ulcerelor provocate de consumul de alcool, de infecţii virale sau de unele medicamente, cum ar fi aspirina.

Alte studii arătaseră deja cum căpşunile pot întări răspunsul globulelor roşii la stresul oxidant, care anunţă adesea cancere şi alte boli cronice.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...