Carantina municipiului Timișoara a fost prelungită cu încă șapte zile

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş a decis, miercuri, prelungirea cu şapte zile a carantinei pentru municipiul Timişoara şi localităţile periurbane Dumbrăviţa, Giroc, Moşniţa Noua şi Ghiroda.
AGERPRES - mie, 24 mart. 2021, 21:04
Carantina municipiului Timișoara a fost prelungită cu încă șapte zile

Decizia adoptată miercuri de CJSU Timiş survine unei prelungiri de carantinare de trei zile, care urma să expire la miezul nopţii de miercuri spre joi.

Prima carantinare de 14 zile a fost impusă pentru municipiul Timişoara şi cele patru localităţi în data de 8 martie.

Potrivit prefectului de Timiş, Nemeth Zoltan, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a trimis analiza pentru încă şapte zile de carantină către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), care a propus 14 zile de carantină.

În şedinţa CJSU Timiş de miercuri, s-a decis prelungirea carantinei cu şapte zile, precum şi introducerea unor măsuri noi, respectiv închiderea magazinelor la ora 21,00 (faţă de ora 20.00, în prezent), dar şi eliminarea restricţiilor orare pentru persoanele de peste 65 de ani. De asemenea, după ora 22.00 nu se mai poate ieşi din casă pentru efectuarea de activităţi sportive în apropierea locuinţei, conform prefectului Nemeth Zoltan.

„Se introduce în declaraţia pe proprie răspundere un paragraf privind deplasarea în scopul vaccinării împotriva SARS-CoV 2, cu prezentarea dovezii privind programarea. De asemenea, se prelungeşte cu o oră programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 21.00. Eliminarea restricţiilor orare pentru persoanele peste 65 de ani. După ora 22.00 nu se va mai putea ieşi din casă pentru activităţi fizice, ci doar pentru vaccinare, interes profesional, asistenţă medicală de urgenţă şi nevoile animalelor de companie”, a mai detaliat prefectul Nemeth Zoltan.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...