Cărbunaru: Transgaz poate păstra jumătate din profitul contabil. Cealaltă va fi folosită pentru susținerea subvențiilor în domeniul energiei acordate populației
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2022/02/transgaz_76801900_56379700-747x420.jpg)
„A fost adoptată hotărârea de Guvern privind aprobarea repartizării la bugetul de stat pentru exerciţiul financiar al anului trecut sub formă de dividende a unei cote de 50% din profitul contabil al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA rămas după deducerea impozitului pe profit. Fondurile la bugetul de stat din cota de 50% a dividendelor încasate de la Transgaz vor contribui la susţinerea pachetului de măsuri în domeniul energiei pentru a proteja populaţia de efectele creşterii preţurilor. Pe de altă parte, ca şi în cazul Nuclearelectrica şi Romgaz, diferenţa de 50% va fi păstrată de companie pentru a putea susţine proiectele de investiţii necesare pentru a moderniza şi extinde infrastructura pe care o gestionează”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Cele trei companii beneficiază de o derogare în privința distriburii dividendelor, care în anii trecuți au reprezentat 90% din profituri lor contabile, pentru a putea face investiții.