Carburanții s-au scumpit azi. Cât costă acum benzina și motorina

Prețurile benzinei și motorinei au crescut azi, 6 februarie 2025, în benzinării. Este prima scumpire după două ieftiniri consecutive.
Mihai Nicuţ - J, 06 feb. 2025, 08:22
Carburanții s-au scumpit azi. Cât costă acum benzina și motorina

Stația Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi, afișa în dimineața zilei de 24 ianuarie un preț al benzinei standard de 7,50 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,66 lei pe  litru.

Astfel, față de prețurile din ziua precedentă, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut prețul benzinei vândute în stațiile sale cu 5 bani pe litru și prețul motorinei tot cu 5 bani pe litru. O mișcare similară de preț se regăsește în general și la celelalte benzinării de lanț din țară.

Este prima modificare de preț a carburanților din această lună după o lună ianuarie cu mai multe modificări de preț. Scumpirea de 5 bani pe litru de acum vine după două ieftiniri succesive (ultima a fost la 28 ianuarie, de 3 bani la motorină și de  2 bani pe litru la benzină), care au fost operate însă după un șir de șapte scumpiri succesive ale carburanților care au avut loc în ianuarie, generate atât de creșterea de accize, cât și de evoluția cotațiilor la produse petroliere. Astfel, față de prețurile din ultima zi a anului trecut, benzina este azi mai scumpă cu 41 de bani pe litru și motorina cu 40 de bani pe litru.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

România consumă anual circa opt milioane de tone de benzină și motorină.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...