Carburanţii s-au scumpit din nou. A treia creştere de preţ în mai puţin de o săptămână

OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor din România, a crescut din nou preţurile la carburanţi, joi dimineaţă, din cauza creşterii cotaţiilor internaţionale la benzină şi motorină. Este a treia scumpire în cinci zile lucrătoare.
Economica.net - J, 07 sept. 2017, 07:30
Carburanţii s-au scumpit din nou. A treia creştere de preţ în mai puţin de o săptămână

OMV Petrom a scumpit benzina şi motorina vândute în staţiile proprii cu patru bani pe litru, începând de joi dimineaţa. Astfel, în cea mai ieftină staţie din Bucureşti, cea de pe Şoseaua Alexandriei, benzina standard costă 4.74 lei pe litru, iar motorina standard 4,69 lei pe litru.

Este a treia scumpire în cinci zile lucrătoare consecutive. Compania petrolieră a scumpit preţurile luni, cu patru bani pe litru, după ce scumpise carburanţii vinerea trecută, cu cinci bani pe litru. Aşadar, o scumpire cumulată de 13 bani pe litru, în nici o săptămână.

Aşa cum anunţam vineri, decizia, despre care spuneam atunci că va fi doar începutul unei serii de creşteri de preţuri, este generată de creşterea cotaţiilor internaţionale la benzină şi motorină, ca efect al uraganului Harvey, care a lovit Statele Unite.

Uraganul, cel mai puternic din Texas din ultimii 50 de ani, a făcut ca mai mult de un sfert din capacitatea de rafinare a Statelor Unite să fie indisponibilă. Ca atare, preţul benzinei a crescut cu 10% în doar o zi, iar preţul petrolului a crescut cu aproape 3%. În Statele Unite, benzina a ajuns să coste peste doi dolari galonul, un maximum al ultimilor doi ani. În aceste condiţii, pentru a susţine cererea, spre continentul american merge o cantitate tot mai mare de carburanţi produşi în rafinăriile europene, ceea ce, evident, pune presiune şi pe preţurile de pe Bătrânul Continent şi pe cele din zona noastră.În România, companiile petroliere folosesc cotaţiile Platt’s Mediterranean la produse petroliere.

În aceste condiţii, majorarea accizelor vine cum nu se poate mai prost pentru şoferii din România, care vor avea parte de scumpiri şi mai mari. Chiar dacă se va face în două trepte (la 15 septembrie şi 1 octombrie), creşterea accizelor va însemna un plus de 38 de bani pentru fiecare litru de benzină şi motorină, suplimentar faţă de scumpirea generată de creştrerea cotaţiilor internaţionale la carburanţi.

De altfel, acastă creştere în două faze a accizei a fost o decizie de ultim moment a Guvernului, luată tocmai pentru a nu produce un şoc, atât la nivelul consumatorilor, cât şi la nivelul veniturilor bugetului. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a spus că s-a procedat aşa pentru „a nu crea un șoc la nivelul consumului, care poate genera creșteri de preț, automat scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat”.

Recent, oficialii guvernamentali le-au transmis reprezentanţilor transportatorilor rutieri, care au ameninţat cu mişcări de protest şi au spus chiar că vor alimenta camioanele în străinătate, că preţurile la pompă nu vor creşte ca urmare a creşterii accizei.

„Prim-ministrul şi ministrul de Finanţe au dat asigurări că nu se vor înregistra creşteri de preţ la carburanţi începând cu 15 septembrie şi 1 octombrie, în condiţiile în care preţul petrolului va rămâne constant. Dacă se vor înregistra totuşi majorări de preţ după 15 septembrie şi 1 octombrie, prim-ministrul a dat asigurări că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România.

Cu toate acestea, preţul final de la pompă este făcut de piaţă, şi doar companiile petroliere, pe baza propriilor costuri, pot decide cât transmit în preţul final din creşterea fiscalităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...