Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina

Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț
Mihai Nicuţ - mar, 26 nov. 2024, 08:34
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 26 noiembrie, un preț al benzinei standard de 7,08 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,32 lei pe litru.

Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a crescut și prețul benzinei și prețul motorinei cu câte 4 bani pe litru. Este a zecea modificare de preț a carburanților din această lună. Precedenta a avut loc în data de 23 noiembrie, când Petrom a crescut doar prețul motorinei cu 3 bani pe litru, făcând astfel ca diferența de preț dintre motorină și benzină să crească astfel la 24 de bani pe litru.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Potrivit datelor prezentate de companie în ultimul său raport financiar, în primele nouă luni ale acestui an vânzările totale de produse rafinate ale Petrom au crescut cu 9%, iar volumele vândute prin benzinării au crescut cu 4%.

Prețul petrolului a scăzut luni cu mai mult de 2 dolari pe baril, după ce au apărut informații conform cărora Israelul și Libanul au convenit asupra termenilor unui acord pentru a pune capăt conflictului Israel-Hezbollah. Reuters a anunțat luni că un înalt oficial israelian a declarat că Guvernul se va reuni marți pentru a aproba un acord de încetare a focului cu Hezbollah, în timp ce un oficial libanez a declarat că Beirutul a fost informat de Washington că un acord ar putea fi anunțat „în câteva ore”.

„Se pare că vestea unei încetări a focului între Israel și Liban se află în spatele scăderii prețurilor, deși aprovizionarea nu a fost întreruptă din cauza conflictului dintre cele două țări, iar prima de risc a petrolului a fost scăzută deja înainte de ultima scădere a prețurilor”, a declarat Giovanni Staunovo de la UBS, pentru Reuters.

La ora redactării acestei știri, prețul țițeiului Brent, de referință pentru Europa, era de 73 dolari pe baril, iar benchmark-ul american WTI se tranzacționa la  69 de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Noi prețuri la energie electrică, de la 1 ianuarie, pentru toți românii. Cât veți plăti la factură
Noi prețuri la energie electrică, de la 1 ianuarie, pentru toți românii. Cât veți plăti la factură
Prețurile finale la la energia electrică se vor modifica, pentru toți clienții din România, începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a modificărilor tarifelor de rețea, decisă de ANRE în......
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS prin Legea 141 – analiză
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi istorice din finanţarea sistemului asigurărilor sociale ...
6 din 10 mașini noi vândute în Europa sunt SUV-uri. Dacia Duster și Ford Puma, printre cele mai căutate
6 din 10 mașini noi vândute în Europa sunt SUV-uri. Dacia Duster și Ford Puma, printre cele mai căutate
Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central. În 2025, ...
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna ...