Care a fost salariul mediu net în iulie 2026 şi în ce domenii au fost cele mai mari lefuri – date INS
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/bani-6676754.jpg)
- Câştigul salarial mediu net a fost 5820 lei, în creştere cu 86 lei (+1,5%) față de luna iunie 2026.
- Câştigul salarial mediu brut a fost 9709 lei, cu 145 lei (+1,5%) mai mare decât cel înregistrat în luna iunie 2026.
- Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de programare și activități de consultanță în tehnologia informaţiei (13.464 lei) și în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13.140 lei), iar cele mai mici în alte activităţi de servicii (2.986 lei) și în pescuit şi acvacultură (3.023 lei).
Iulie 2026 comparativ cu iunie 2026
În luna iulie 2026, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor
mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni CAEN Rev.3 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 23,4% – în activităţi juridice şi de contabilitate, respectiv cu 20,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
- între 8% şi 14,5% – în activităţi de arhitectură şi inginerie;
- activităţi de testări şi analiză tehnică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de închiriere şi leasing, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.
Alte majorări, între 3,5% şi 6,5%, s-au consemnat în fabricarea produselor textile, activităţi de poştă şi de curier, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi de investigaţii şi protecţie, pescuit şi acvacultură, activităţi de peisagistică şi servicii pentru clădiri, activităţi asociative diverse, industria metalurgică, comerţ cu amănuntul.
Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net, în iulie faţă de iunie 2026, au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
Astfel, diminuări ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni au fost între 7,5% şi 11,5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, telecomunicaţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, respectiv între 1,5% şi 4,5% în intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tipărire şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor, alte activităţi extractive, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală.
Totodată, în sectorul bugetar, de la o lună la alta, câştigul salarial mediu net a crescut uşor în sănătate şi asistenţă socială (+1,5%) şi în administraţia publică (+0,6%), dar a scăzut în învăţământ (-1,1%).