Care este legătura între Homer Simpson şi primele cuvinte ale omului preistoric

Cercetătorii au descoperit care ar putea fi primul cuvânt rostit de oameni. Aceştia au constatat că mecanica gurii, gâtului şi a corzilor vocale a strămoşilor noştri le-ar fi permis acestora să vorbească.
Economica.net - J, 24 nov. 2011, 14:48

Cercetătorii au descoperit că vocalele ar fi sunat precum „u”, iar „d” se asociază perfect cu „u”, scrie dailymail.co.uk.

Expresia modernă a lui Homer Simpson „D’uh” poate avea legături preistorice, fiind alcătuită din asocierea „d-u”, afirmă doctorul Bart de Boer, expert în evoluţia vorbirii.

„Dacă ne gândim la modul în care trăiau, vânând mamuţi, rinoceri şi alte animale uriaşe şi periculoase, nu cred că ar fi putut face asta fără să aibă un sistem bun de comunicare”, spune expertul.

Bart de Boer spune că este posibil ca vorbirea de bază să fi apărut în urmă cu un milion de ani, iar „Duh” şi „Buh” putând fi considerate primele cuvinte.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...