Care sunt cei mai mari exportatori ai României în 2012

Economica.net
29 12. 2012
fabrica-dacia1_19852200

18,4% din exporturile realizate de România au fost efectuate de doar zece companii, potrivit datelor INS pe primele nouă luni ale anului, prezentate de revista Capital. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările în străinătate ale primilor zece exportatori sunt în creştere cu 1,3%, de la 6,087 miliarde de euro la 6,165 miliarde de euro. Raportat în lei, exporturile primilor zece exportatori sunt mai mari cu 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Automobile Daccia este primul exportator al României şi în 2012. A doua companie în top este tot o subsidiară a francezilor, Renault Industrie Roumanie, care a urcat de pe poziţia a patra, ocupată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe locul trei se află Rompetrol Rafinare, compania care operează rafinăria Petromidia, cea mai mare din România. Anul trecut deţinea aceeaşi poziţie. Locul următor este deţinută de Arcelor MittalGalaţi, combinatul siderurgic urcând de pe poziţia a noua, pe care o ocupa anul trecut.

Pe cea de-a cincea poziţie se află subsidiara locală a companiei americane Honeywell Tehnologies, în urcare cu o poziţie faţă de cea ocupată în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Puteţi citi tot clasamentul în Capital