Carlos Ghosn: Acordul Brexit va determina viitoarele investiţii în fabrica Nissan din Marea Britanie

Viitoarele decizii de investiţii privind cea mai mare fabrică auto din Marea Britanie vor depinde de condiţiile referitoare la taxele vamale, comerţ şi circulaţia liberă a bunurilor din acordul ce va fi încheiat cu UE în urma Brexitului, a afirmat directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, într-un interviu acordat BBC, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 05 aug. 2016, 09:15
Carlos Ghosn: Acordul Brexit va determina viitoarele investiţii în fabrica Nissan din Marea Britanie

Ghosn a declarat că este destul de optimist în privinţa faptului că Marea Britanie va fi un important partener al UE, în ciuda votului pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană (Brexit). Nissan încă nu este pregătită să adopte decizii în privinţa planurilor pentru fabrica sa din Sunderland, care are 6.700 de angajaţi. Investiţiile la Sunderland vor depinde de rezultatul discuţiilor dintre Marea Britanie şi UE privind Brexitul, a adăugat şeful alianţei Renault-Nissan.

Analiştii apreciază că, în funcţie de rezultatele negocierilor, Brexitul ar putea avea ca rezultat noi tarife comerciale care vor afecta competitivitatea exporturilor de vehicule din din Marea Britanie către UE şi restul lumii. ‘Referitor la Brexit, suntem puţin îngrijoraţi din cauza incertitudinilor provocate de perioada de aşteptare şi de consecinţele noului statut al Marii Britanii şi al Uniunii Europene’, afirma luna trecută Ghosn.

Acesta a descris uzina Nissan din Sunderland drept o ‘fabrică europeană cu sediul în Marea Britanie’, deoarece majoritatea produselor sale sunt exportate în Europa. Anul trecut, au fost produse aici 500.000 de vehicule, fiind cea mai mare fabrică auto din Marea Britanie, conform Nissan.

Nu există dubii că preţurile pentru Renault şi alte maşini produse în Europa şi vândute în Marea Britanie vor creşte din cauza deprecierii lirei sterline. Totuşi, preţurile finale vor fi determinate după stabilizarea lirei sterline, a apreciat Carlos Ghosn. Acesta se aşteaptă la un declin al economiei britanice ‘nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu Marea Britanie ci pentru că pieţele urăsc incertitudinea’.

În martie, Nissan a anunţat că va investi 22 de milioane de lire sterline pentru modificarea celei de-a doua linii de producţie de la uzina din Sunderland, pentru a accepta orice vehicul produs pe platforma Renault-Nissan. Modificarea va permite producerea a încă 40.000 de vehicule Qashqai, cel mai bine vândut model al companiei nipone.

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie, a doua mare piaţă auto din UE, au crescut în primele şapte luni din acest an cu 2,8%, la 1.599.159 unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, conform căruia Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...