Carlos Ghosn, ales preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) l-a desemnat pe şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, în funcţia de preşedinte, înlocuindu-l astfel pe Philippe Varin, fostul şef al PSA Peugeot Citroen, transmite site-ul inautonews.com.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 13:11
Carlos Ghosn, ales preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile

Organizaţia cu sediul la Bruxelles este pentru a doua oară condusă de şeful alianţei Renault-Nissan, deoarece Carlos Ghosn a deţinut preşedinţia ACEA în perioada ianuarie 2009-ianuarie 2010.

‘Sub preşedinţia lui Carlos Ghosn, ACEA va continua să se concentreze pe recomandările sale cheie: stimularea inovaţiei, creşterea mai rapidă prin comerţul internaţional şi un cadru de reglementare care să sprijine industria auto’, a declarat secretarul general Erik Jonnaert.

În Adunarea Generală a Acţionarilor Renault, din data de 1 mai, Carlos Ghosn a fost reconfirmat în poziţia de preşedinte director general pentru un nou mandat de patru ani.

În vârstă de 60 de ani, Ghosn este, în acelaşi timp, director general la producătorul auto nipon Nissan, la care Renault deţine un pachet de 43,4% din acţiuni, şi, de asemenea, ocupă şi postul de preşedinte director general al alianţei Renault-Nissan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...